12
După ce s-au făcut aceste înţelegeri, Lysias s-a dus la rege, iar iudeii şi-au reluat munca la câmp.
Însă [unii] dintre strategii locului – Timotei şi Apoloniu, [fiul] lui Ghenaios, la fel ca şi Ieronim şi Demofon şi, pe lângă ei, Nicanor, căpetenia ciprioţilor – nu-i lăsau [pe iudei] să se bucure nici de linişte, nici de odihnă.
Cei din Iope au săvârşit o nelegiuire mare: i-au chemat pe iudeii care locuiau cu ei în oraş să urce împreună cu femeile şi copiii în nişte bărci pregătite de ei ca şi cum nu ar fi fost nicio duşmănie între ei.
Pe baza unui decret votat de lumea din oraş, [iudeii] au acceptat propunerea lor pentru a arăta că doreau pacea fără suspiciune. Când au ajuns în larg, [cei din Iope] i-au scufundat [şi s-au înecat] nu mai puţin de două sute.
Iuda, când a aflat de cruzimea săvârşită faţă de cei de un neam cu el, le-a poruncit bărbaţilor care erau cu el,
s-a rugat lui Dumnezeu,judecătorul cel drept, a pornit împotriva ucigaşilor fraţilor săi şi, în timpul nopţii, a dat foc portului şi a ars corăbiile; iar pe cei care fugiseră acolo i-a străpuns.
Cum locul era închis, a plecat [cu gândul] de a se întoarce din nou şi de a distruge din temelii toată cetatea celor din Iope.
Când a aflat că şi cei din Iamnia plănuiau să facă la fel cu iudeii care locuiau cu ei,
s-a năpustit asupra lor noaptea, a dat foc portului şi flotei, astfel încât strălucirea flăcărilor se vedea până la Ierusalim, la două sute patruzeci de stadii.
10 Când s-au îndepărtat la nouă stadii de acolo, deoarece se îndreptau spre Timotei, i-au atacat nişte arabi, nu mai puţin de cinci mii de pedestraşi şi cinci sute de călăreţi.
11 Întrucât s-a încins o luptă aprigă şi oamenii lui Iuda aveau succes datorită ajutorului lui Dumnezeu, nomazii, înfrânţi, l-au rugat pe Iuda să le dea mâna dreaptă, promiţându-i că îi vor da animale şi că îl vor ajuta şi altădată.
12 Iuda, considerând că-i pot fi cu adevărat de ajutor în multe, a acceptat să încheie pace cu ei; după ce şi-au dat mâna dreaptă, [arabii] s-au întors la corturile lor.
13 A mai atacat o altă cetate, care era întărită cu valuri de pământ şi înconjurată cu ziduri, locuită de tot felul de neamuri, al cărei nume era Caspin.
14 Cei dinăuntru, încrezându-se în tăria zidurilor şi în mulţimea proviziilor, se purtau grosolan cu cei ai lui Iuda, jignindu-i, rostind blasfemii şi vorbind ce nu este permis.
15 Dar cei ai lui Iuda, invocându-l pe Stăpânul cel Mare al lumii care, fără berbece şi fără maşini de război, dărâmase Ierihonul pe timpul lui Iosue, s-au năpustit ca nişte fiare asupra zidurilor.
16 După ce au pus stăpânire pe cetate cu voia lui Dumnezeu, au făcut un măcel de nedescris, aşa încât lacul vecin, care avea o lăţime de două stadii, părea că este plin cu sângele vărsat.
17 Îndepărtându-se de acolo şapte sute cincizeci de stadii, au ajuns la Harax, la iudeii numiţi tubieni.
18 Pe Timotei nu l-au prins în locurile acelea, pentru că plecase din ţinut fără să facă nimic. Dar lăsase o garnizoană foarte puternică în locul acela.
19 Dositeos şi Sosipatros, care erau dintre căpeteniile Macabeului, s-au dus şi i-au ucis pe cei pe care Timotei îi lăsase în fortăreaţă, mai mult de zece mii de oameni.
20 [Iuda] Macabeul a împărţit armata în cohorte, i-a pus pe Dositeos şi pe Sosipatros în fruntea lor şi a pornit împotriva lui Timotei, care avea cu el o sută douăzeci de mii de pedestraşi şi două mii cinci sute de călăreţi.
21 Când Timotei a aflat de apropierea lui Iuda, a trimis femeile, copiii şi celelalte bunuri în [cetatea] numită Carnion – locul era de neînvins şi se ajungea greu la el din cauza îngustimii [trecătorilor] din tot ţinutul.
22 Cohorta lui Iuda a apărut cea dintâi, iar duşmanii au fost cuprinşi de groaza şi de spaima cauzată de apariţia Celui care le vede pe toate. Au luat-o la fugă fiecare în altă parte, astfel încât s-au rănit unii pe alţii, străpungându-se cu ascuţişul săbiilor.
23 Iuda i-a urmărit cu îndârjire, trecându-i prin sabie pe nelegiuiţi şi a nimicit cam treizeci de mii de oameni.
24 Timotei însuşi, căzând în mâinile celor ai lui Dositeos şi Sosipatros, îi ruga cu multă şiretenie să-l lase să plece nevătămat pentru că el îi are în mâini pe părinţii şi fraţii multora peste care putea să vină o nenorocire.
25 După ce i-a încredinţat cu multe jurăminte că-i va trimite înapoi pe aceştia neatinşi, i-au dat drumul pentru eliberarea fraţilor lor.
26 Ieşind către Carnion şi Atergateion, [Iuda] a înjunghiat douăzeci şi cinci de mii de oameni.
27 După înfrângerea şi uciderea acestora, s-a îndreptat cu armata şi spre Efron, o cetate întărită în care locuia Lysias cu o mulţime de toate felurile şi tineri puternici aşezaţi în faţa zidurilor: le apărau cu vitejie, iar înăuntru erau multe maşini de război şi suliţe.
28 Invocându-l pe Stăpânul care cu puterea lui înfrânge tăria duşmanilor, au pus mâna pe cetate şi au doborât cam douăzeci şi cinci de mii dintre cei dinăuntru.
29 După ce au plecat de acolo, s-au avântat înspre Scitopolis, o cetate aflată la o distanţă de şase sute de stadii de Ierusalim.
30 Dar iudeii care locuiau acolo au dat mărturie că cei din Scitopolis s-au purtat cu bunăvoinţă faţă de ei, întâmpinându-i binevoitori în momentele de necaz.
31 Le-au mulţumit [celor din Scitopolis] şi i-au îndemnat ca şi pe mai departe să se arate binevoitori faţă de neamul [iudeilor].
De acolo au venit la Ierusalim cu puţin înainte de Sărbătoarea Săptămânilor.
32 După [sărbătoarea] numită „a Cincizecimii”, s-au năpustit împotriva lui Gorgias, strategul Idumeii.
33 [Acesta] a ieşit cu trei mii de pedestraşi şi cu patru sute de călăreţi.
34 S-a întâmplat că, atunci când s-au aşezat în linie de luptă, au căzut câţiva dintre iudei.
35 Un oarecare Dositeos, dintre cei ai lui Bachenor, un călăreţ viteaz, l-a apucat pe Gorgias şi, ţinându-l de hlamidă, îl trăgea cu putere, căci voia să-l prindă viu pe blestemat. Însă un călăreţ trac a sărit asupra [lui Dositeos] şi i-a tăiat umărul; iar Gorgias a fugit la Marisa.
36 Cei ai lui Esdris luptaseră îndelung şi erau frânţi. Atunci, Iuda l-a invocat pe Domnul să li se arate aliat şi conducător în luptă.
37 Pornind în limba strămoşească strigătul de război împreună cu imnuri, a năvălit pe neaşteptate împotriva celor ai lui Gorgias şi le-a provocat derută.
38 Luându-şi armate, Iuda s-a dus în cetatea Odolam. Întrucât venise ziua a şaptea, s-au purificat după obicei şi au celebrat acolo sabatul.
39 În ziua următoare, au venit oamenii lui Iuda, la vremea când era nevoie de aceasta, să adune trupurile celor căzuţi ca să le aşeze împreună cu rudele în mormintele părinţilor lor.
40 Au găsit sub hainele fiecăruia dintre cei morţi obiecte închinate idolilor din Iamnia pe care legea le interzice iudeilor. Atunci, tuturor le-a fost clar că ei au căzut din această cauză.
41 Aşadar, toţi, binecuvântându-l pe Domnul, judecătorul cel drept care dezvăluie cele ascunse,
42 au început să se roage, cerând ca păcatul săvârşit să fie şters de tot. Nobilul Iuda şi-a îndemnat mulţimea să se păzească pentru a fi fără păcat, având în faţa ochilor ce se întâmplase cu cei căzuţi din cauza păcatului.
43 După ce a adunat de la fiecare, a trimis cam două mii de drahme la Ierusalim pentru jertfa pentru păcat – o faptă prea frumoasă şi nobilă – cu gândul la înviere.
44 Dacă ei nu ar fi crezut că cei căzuţi vor învia, ar fi fost inutil şi prostesc să se roage pentru cei morţi.
45 Dar dacă el considera că pe cei care mor cu evlavie îi aşteaptă o frumoasă răsplată, gândul lui era sfânt şi pios. De aceea a adus jertfă de ispăşire pentru cei morţi ca să fie dezlegaţi de păcate.