3
Am zis: „Ascultaţi, conducători ai lui Iacob
şi căpetenii ale casei lui Israel!
Oare nu a voastră este [datoria] să cunoaşteţi judecata?
Voi urâţi binele şi iubiţi răul,
jupuiţi pielea de pe ei şi carnea, de pe oasele lor.
Ei devorează carnea poporului meu,
pielea de pe ei o smulg şi oasele lor le frâng:
le zdrobesc ca pentru oală,
şi carnea lor, în căldare.
Atunci vor striga către Domnul, dar el nu le va răspunde.
Îşi va ascunde faţa de la ei în acel timp,
pentru că au făcut rău prin faptele lor.
Aşa vorbeşte Domnul împotriva profeţilor
care îl fac pe poporul meu să rătăcească
şi care îl muşcă cu dinţii lor şi strigă: „Pace!”.
Şi dacă cineva nu pune nimic în gura lor,
ei declară război împotriva lui.
De aceea, noapte este pentru voi, fără viziune!
Întuneric este pentru voi, fără ghicitorie.
Soarele va apune peste profeţi
şi ziua se va întuneca deasupra lor.
Se vor ruşina vizionarii şi vor roşi ghicitorii;
toţi îşi vor acoperi barba, căci nu va fi răspuns de la Domnul.
Totuşi, eu sunt plin de putere, de Duhul Domnului,
de judecată şi de tărie,
ca să fac cunoscut lui Iacob nelegiuirea sa
şi lui Israel, păcatul său.
Ascultaţi aceasta, conducători ai casei lui Iacob
şi căpetenii ale casei lui Israel,
voi care urâţi judecata şi pervertiţi toată dreptatea!
10 Voi clădiţi Sionul cu sânge
şi Ierusalimul, cu nedreptate.
11 Conducătorii ei judecă pentru daruri,
preoţii învaţă pentru plată,
iar profeţii ghicesc pentru argint.
Se sprijină pe Domnul, zicând:
„Oare nu este Domnul în mijlocul nostru?
Nu va veni răul peste noi!”.
12 De aceea, din cauza voastră,
Sion va deveni o câmpie de arat,
Ierusalim va deveni o ruină,
iar muntele casei [Domnului], ca înălţimile împădurite.