3
A intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată.
Şi îl urmăreau dacă îl va vindeca în zi de sâmbătă ca să-l poată acuza.
El i-a spus omului cu mâna înţepenită: „Ridică-te în mijloc!”
Apoi le-a spus: „Este permis sâmbăta să faci bine sau să salvezi o viaţă sau să o pierzi?” Dar ei tăceau.
Atunci, privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o şi mâna lui s-a vindecat.
Fariseii au ieşit îndată şi au ţinut sfat cu irodienii împotriva lui ca să-l dea la moarte.
Isus s-a retras împreună cu discipolii săi lângă mare şi îl urma o mulţime numeroasă din Galileea. Chiar şi din Iudeea,
din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi din jurul Tirului şi Sidonului, o mare mulţime, care auzise câte a făcut, a venit la el.
Apoi, din cauza mulţimii ca să nu-l strivească, el le-a spus discipolilor să-i pregătească o barcă.
10 Deoarece vindecase pe mulţi, toţi cei care aveau vreo boală se îmbulzeau ca să-l atingă.
11 Iar duhurile necurate, când îl vedeau, cădeau în faţa lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
12 Dar el le poruncea cu hotărâre să nu-l facă cunoscut.
13 Apoi s-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el.
14 A constituit doisprezece, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice
15 şi să aibă puterea să alunge diavolii.
16 Aşadar, i-a constituit pe cei doisprezece: Simon, căruia i-a pus numele de Petru;
17 Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a pus numele de Boanerges, care înseamnă fiii tunetului.
18 Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaaneul
19 şi Iuda Iscariot, care l-a şi trădat.
20 A venit în casă şi mulţimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine.
21 Când au auzit ai săi, au venit să pună mâna pe el, căci spuneau că şi-a ieşit din fire.
22 Iar cărturarii care coborâseră din Ierusalim spuneau: „Este posedat de Beelzebul!” şi: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”.
23 Dar el, chemându-i, le-a vorbit în parabole: „Cum poate Satana să-l alunge pe Satana?
24 Dacă o împărăţie este dezbinată în sine, împărăţia aceea nu poate dăinui,
25 iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui.
26 Deci, dacă Satana se ridică împotriva lui însuşi şi este dezbinat, nu poate să se menţină, ci s-a terminat cu el.
27 Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic şi să-i jefuiască avuţia dacă, mai întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa.
28 Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele şi blasfemiile, oricâte ar fi zis,
29 dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veşnic”.
30 Pentru că spuneau: „Este posedat de un duh necurat!”
31 Au venit mama şi fraţii lui şi, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme.
32 Mulţimea era aşezată în jurul lui şi i-au spus: „Iată, mama ta şi fraţii tăi te caută afară”.
33 Iar el le-a răspuns: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?”
34 Şi, rotindu-şi privirea peste cei aşezaţi în jurul lui, a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei!
35 Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă”.