8
Domnul i-a zis lui Moise:
„Vorbeşte-i lui Aaron şi spune-i: «Când vei aşeza candelele, cele şapte candele să lumineze în partea de dinainte a candelabrului»”.
Aaron a făcut aşa; a aşezat candelele în partea dinainte a candelabrului, cum îi poruncise Domnul lui Moise.
Acest candelabru era lucrat astfel: atât piciorul, cât şi florile lui erau din aur bătut. După modelul pe care i-l arătase Domnul lui Moise, aşa a făcut candelabrul.
Domnul i-a zis lui Moise:
„Ia-i pe leviţi din mijlocul fiilor lui Israel şi purifică-i.
Aşa să faci cu ei ca să-i purifici: stropeşte-i cu apa de ispăşire; să facă să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se purifice.
Să ia un viţel şi ofranda lui din făină aleasă, frământată cu untdelemn, şi un al doilea viţel pentru jertfa pentru păcat.
Să-i aduci pe leviţi înaintea cortului întâlnirii şi să convoci toată adunarea fiilor lui Israel.
10 Să-i aduci pe leviţi înaintea Domnului şi fiii lui Israel să-şi impună mâinile asupra leviţilor.
11 Aaron să-i prezinte pe leviţi ca dar legănat înaintea Domnului din partea fiilor lui Israel, ca să fie în slujba Domnului.
12 Leviţii să-şi pună mâinile pe capul viţeilor şi să aduci unul ca jertfă pentru păcat şi altul ca ardere de tot, ca să faci ispăşire pentru leviţi.
13 Să-i pui pe leviţi să stea înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui şi să-i prezinţi ca dar legănat Domnului.
14 Să-i separi pe leviţi din mijlocul fiilor lui Israel şi leviţii vor fi ai mei.
15 După aceea, leviţii să vină să facă slujirea la cortul întâlnirii.
Să-i purifici şi să-i prezinţi ca dar legănat.
16 Căci ei sunt dăruiţi cu totul mie, din mijlocul fiilor lui Israel, în locul celor care deschid sânul, întâii născuţi dintre toţi fiii lui Israel: i-am luat pentru mine.
17 Căci al meu este orice întâi născut dintre fiii lui Israel, dintre oameni şi dintre animale: în ziua când i-am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, i-am consacrat pentru mine.
18 I-am luat pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai fiilor lui Israel.
19 Şi i-am dat pe leviţi ca dar lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul fiilor lui Israel, ca să facă slujirea fiiilor lui Israel în cortul întâlnirii şi să facă ispăşire pentru fiii lui Israel; astfel, fiii lui Israel să nu fie loviţi de vreo nenorocire când se apropie de sanctuar”.
20 Moise, Aaron şi toată adunarea fiilor lui Israel au făcut cu leviţii tot ceea ce-i poruncise Domnul lui Moise cu privire la leviţi; aşa au făcut fiii lui Israel cu ei.
21 Leviţii s-au purificat şi şi-au spălat hainele. Aaron i-a prezentat ca dar legănat înaintea Domnului şi a făcut ispăşire pentru ei ca să-i purifice.
22 După aceea, leviţii au venit să-şi facă slujirea în cortul întâlnirii, în faţa lui Aaron şi în faţa fiilor lui. Aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise cu privire la leviţi, aşa au făcut cu ei.
23 Domnul i-a zis lui Moise:
24 „Aceasta este [legea] cu privire la leviţi: de la douăzeci şi cinci de ani în sus, să vină să formeze grupa pentru slujirea cortului întâlnirii.
25 De la cincizeci de ani, să iasă din grupa slujirii şi să nu mai slujească.
26 Să-i slujească pe fraţii lor în cortul întâlnirii, să păzească ceea ce este de păzit; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu leviţii în ceea ce priveşte slujirile lor”.