1 Al lui David.
Judecă-i tu, Doamne, pe cei care mă judecă, luptă tu cu cei ce luptă împotriva mea!
2 Apucă scutul şi pavăza
şi ridică-te în ajutorul meu!
3 Ridică suliţa şi barda
împotriva prigonitorilor mei!
Spune sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta”.
4 Să fie ruşinaţi şi umiliţi
cei care urăsc sufletul meu, să dea înapoi şi să se facă de râs cei ce urzesc nenorocirea mea!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
şi îngerul Domnului să-i nimicească.
6 Să le fie calea întunecoasă şi alunecoasă
şi îngerul Domnului să-i urmărească!
7 Căci mi-au întins laţul lor
şi fără de temei au săpat o groapă, ca să-mi piardă sufletul.
8 Să vină pe neaşteptate nenorocirea peste ei
şi laţul pe care l-au întins, pe ei să-i prindă, ei înşişi să cadă în nenorocire!
9 Iar sufletul meu va tresaltă în Domnul, se va desfăta de mântuirea lui.
10 Toate oasele mele vor zice:
„Cine e ca tine, Doamne? Tu, care mântuieşti pe cel sărman
de mâna celor mai puternici decât el, pe cel sărac şi lipsit de cei ce-l jefuiesc”.
11 S-au ridicat martori mincinoşi,
care mă întreabă de lucruri pe care nu le ştiu;
12 ei mă răsplătesc cu rău în loc de bine,
sufletul meu e cuprins de dezolare.
13 Iar eu, când ei erau bolnavi,
mă îmbrăcam în sac, îmi smeream sufletul cu post şi în inima mea mă rugam pentru ei neîncetat.
14 Mă zbăteam ca pentru un prieten al meu,
ca pentru un frate, ca şi cum mi-aş fi jelit mama, aşa eram zdrobit de durere.
15 Dar ei se bucură când mă clatin;
se adună, se strâng împotriva mea
ca să mă lovească, şi eu nu ştiam; ca să mă sfâşie fără încetare,
16 mă ispitesc, mă batjocoresc în fel şi chip,
scrâşnesc din dinţi împotriva mea.
17 Doamne, cât vei mai privi?
Scapă sufletul meu de răutatea lor, de puii de leu, pe mine, cel părăsit!
18 Te voi preamări în adunarea cea mare,
în mijlocul unui popor puternic te voi lăuda.
19 Să nu râdă de mine duşmanii mei mincinoşi,
nici să facă semne cu ochiul cei care mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci, împotriva celor paşnici din ţară, urzesc planuri viclene.
21 Îşi deschid gura larg asupra mea şi zic:
„Bine, bine! Am văzut cu ochii noştri”.
22 Tu ai văzut, Doamne. Nu sta în tăcere!
Doamne, nu te îndepărta de mine!
23 Ia aminte şi ridică-te la judecata mea,
Dumnezeul meu şi Domnul meu, în apărarea cauzei mele!
24 Judecă-mă după dreptatea ta,
Doamne, Dumnezeul meu, ca să nu râdă ei de mine!
25 Să nu zică în inima lor:
„Ce bucurie pentru sufletul nostru!”, nici să nu spună: „L-am înghiţit”.
26 Să se ruşineze şi să fie făcuţi de râs
toţi cei care se bucură de nenorocirea mea! Să fie acoperiţi de ruşine şi de ocară cei care se cred mari înaintea mea!
27 Să tresalte de veselie şi să se bucure
cei care voiesc dreptatea mea, să spună pururi:
„Preaînălţat fie Domnul,
cel care vrea pacea slujitorului său”.
28 Şi limba mea va vesti dreptatea ta
şi va cânta lauda ta ziua întreagă.