1 Maestrului de cor. Poem. Al fiilor lui Core.
2 Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.
3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu,
de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu?
4 Lacrimile îmi sunt pâine ziua şi noaptea,
când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”
5 Îmi aduc aminte de aceasta
şi sufletul se topeşte în mine cum înaintam prin mulţime,
până la casa lui Dumnezeu, în strigătele de bucurie şi de mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.
6 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu,
şi pentru ce gemi înlăuntrul meu? Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda pe el, care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.
7 E mâhnit în mine sufletul,
de aceea, mă gândesc la tine din ţara Iordanului şi din Hermon, de pe muntele Misar.
8 Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale;
toate talazurile şi valurile tale trec peste mine!
9 Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa
şi noaptea cântarea lui mă însoţeşte,
ca o rugăciune către Dumnezeul vieţii mele.
10 Îi spun lui Dumnezeu, stânca mea:
„De ce m-ai uitat?
De ce umblu întristat, oprimat de duşmanii mei?”
11 Mi se sfărâmă oasele
când mă batjocoresc asupritorii mei şi mă întreabă toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?”
12 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu,
şi pentru ce gemi înlăuntrul meu? Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda pe el, care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.