85
Maestrului de cor. Al fiilor lui Core. Psalm.
Doamne, tu ai fost binevoitor cu ţara ta,
i-ai adus înapoi pe cei deportaţi ai lui Iacob.
Ai iertat nelegiuirea poporului tău,
i-ai acoperit toate păcatele; Selah
ţi-ai potolit toată indignarea
şi te-ai întors de la iuţimea mâniei tale.
Întoarce-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
şi îndepărtează mânia ta de la noi!
Oare vei continua în veac să fii supărat pe noi,
vei ţine mânie din generaţie în generaţie?
Nu vei veni oare să ne dai viaţă,
pentru ca poporul tău să se bucure în tine?
Arată-ne, Doamne, îndurarea ta
şi dă-ne mântuirea ta.
Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu:
El vesteşte pacea poporului său şi celor sfinţi ai săi şi celor care se întorc la el din toată inima.
10 Mântuirea este aproape de cei care se tem de el şi slava lui va locui pe pământul nostru.
11 Mila şi adevărul se vor întâlni,
dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa;
12 adevărul va răsări din pământ
şi dreptatea va coborî din ceruri.
13 Domnul îşi va revărsa binecuvântarea
şi pământul îşi va aduce roadele sale.
14 Dreptatea va merge înaintea lui
şi-i va călăuzi paşii pe cale.