89
Poem. Al lui Etan Ezrahitul.
Îndurările Domnului în veci le voi cânta,
cu gura mea voi proclama
din generaţie în generaţie adevărul tău.
Căci ai spus:
„Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna, ai stabilit în ceruri adevărul tău!
Am făcut legământ cu alesul meu,
i-am promis cu jurământ slujitorului meu, David:
Îţi voi întări seminţia pe vecie,
din generaţie în generaţie,
îţi voi păstra scaunul de domnie”. Selah
Cerurile laudă minunile tale, Doamne,
şi fidelitatea ta în adunarea sfinţilor.
Căci cine este egal, pe nori, cu Domnul,
cine este asemenea cu Domnul între fiii zeilor?
Dumnezeu este înfricoşător în sfatul celor sfinţi,
mare şi de temut peste toţi cei care îl înconjoară.
Doamne, Dumnezeul oştirilor,
cine este asemenea ţie? Tu eşti puternic, Doamne, şi adevărul te înconjoară.
10 Tu stăpâneşti trufia mării,
tu potoleşti frământarea valurilor ei.
11 L-ai zdrobit pe Rahab ca pe un rănit,
cu braţul puterii tale i-ai risipit pe duşmanii tăi.
12 Ale tale sunt cerurile şi al tău este pământul,
lumea şi toate câte sunt în ea tu le-ai întemeiat.
13 Tu ai creat nordul şi sudul,
Taborul şi Hermonul
tresaltă de bucurie la numele tău.
14 Braţul tău este puternic,
mâna ta este tare şi dreapta ta înălţată.
15 Dreptatea şi judecata sunt la baza tronului tău,
îndurarea şi adevărul merg înaintea feţei tale.
16 Fericit este poporul care ştie să te aclame,
care umblă în lumina feţei tale, Doamne!
17 Ei se bucură neîncetat de numele tău
şi se mândresc cu dreptatea ta!
18 Căci tu eşti frumuseţea şi tăria lor
şi, în bunăvoinţa ta, le înalţi fruntea.
19 Al Domnului este scutul nostru,
şi regele nostru al Sfântului lui Israel!
20 Odinioară, ai vorbit credincioşilor tăi într-o vedenie
şi ai zis: „Am dat ajutorul meu unui viteaz, am ridicat un ales din mijlocul poporului meu.
21 L-am aflat pe David, slujitorul meu,
şi l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt;
22 pe acesta mâna mea îl va sprijini
şi braţul meu îi va da putere.
23 Duşmanul nu se va ridica împotriva lui
şi fiul fărădelegii nu-l va asupri.
24 Voi nimici pe vrăjmaşi din faţa lui
şi îi voi lovi pe cei care îl urăsc.
25 Adevărul şi bunătatea mea vor fi cu el
şi puterea lui va creşte prin numele meu;
26 voi întinde mâna lui asupra mării
şi dreapta lui până la fluvii.
27 El îmi va spune: «Tu eşti tatăl meu,
Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!»
28 Eu îl voi face întâiul-născut,
cel mai mare dintre regii pământului.
29 Lui îi dau pe veci iubirea mea
şi legământul meu va rămâne neclintit faţă de el.
30 Îi voi statornici pe veci seminţia
şi tronul lui va dura cât zilele cerului.
31 Dacă fiii lui vor părăsi legea mea
şi nu vor umbla după poruncile mele,
32 dacă vor călca orânduirile mele
şi nu vor păzi poruncile mele,
33 atunci îi voi pedepsi cu varga pentru păcatul lor
şi cu biciul pentru nelegiuirile lor.
34 Dar nu-mi voi retrage iubirea de la el
şi fidelitatea mea nu va înceta.
35 Nu-mi voi călca legământul
şi nu voi schimba ceea ce a ieşit de pe buzele mele.
36 I-am jurat o dată pe sfinţenia mea:
nicicând nu-l voi minţi pe David.
37 Seminţia lui va dăinui în veci,
iar tronul lui va fi cât soarele înaintea mea;
38 şi va fi statornicit de-a pururi, ca luna,
şi ca martor credincios în ceruri”. Selah
39 Tu l-ai respins şi l-ai îndepărtat
şi te-ai mâniat împotriva unsului tău;
40 ai rupt legământul cu slujitorul tău,
ai pângărit în noroi coroana sa.
41 Ai dărâmat toate zidurile lui,
ai prefăcut în ruină fortăreţele sale.
42 L-au jefuit toţi cei care treceau pe cale,
a ajuns de batjocură pentru vecinii lui.
43 Ai lăsat să se ridice dreapta potrivnicilor săi,
i-ai făcut să se bucure pe toţi duşmanii lui.
44 Ai tocit ascuţişul sabiei lui
şi nu l-ai sprijinit în luptă.
45 Ai pus capăt strălucirii sale
şi tronul lui l-ai răsturnat la pământ.
46 Ai scurtat zilele tinereţii lui
şi l-ai acoperit de ruşine. Selah
47 Până când, Doamne, vei continua să stai ascuns
şi va arde ca un foc mânia ta?
48 Adu-ţi aminte de mine, cât mi-e de scurtă viaţa:
oare zadarnic i-ai creat pe toţi fiii lui Adam?
49 Care om trăieşte şi nu vede moartea
şi îşi poate salva sufletul din gheara şeolului? Selah
50 Unde sunt îndurările tale de odinioară, Doamne,
pe care le-ai jurat lui David, în fidelitatea ta?
51 Adu-ţi aminte, Doamne, de batjocura slujitorilor tăi;
port în sânul meu insultele multor popoare,
52 cu care m-au jignit duşmanii tăi, Doamne,
cu care au jignit paşii unsului tău.
53 Binecuvântat să fie Domnul în veci!
Amin! Amin!