23
David a ajuns bătrân şi sătul de zile şi l-a făcut rege pe Solomon, fiul său, peste Israel.
A adunat toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe leviţi.
I-a numărat pe leviţi de la treizeci de ani în sus. Numărul lor, după capetele lor, era de treizeci şi opt de mii de bărbaţi.
Dintre aceştia, douăzeci şi patru de mii erau pentru conducerea lucrării casei Domnului şi şase mii erau scribi şi judecători;
patru mii erau uşieri şi patru mii îl lăudau pe Domnul cu instrumente pe care le-au făcut pentru laudă.
David i-a împărţit în grupe după fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
Din cei ai lui Gherşon: Laedan şi Şimei.
Fiii lui Laedan: Iehiel, căpetenia, Zetam şi Ioel: trei.
Fiii lui Şimei: Şelomit, Haziel şi Haran: trei. Aceştia erau capii părinteşti pentru Laedan.
10 Fiii lui Şimei: Iahat, Zina, Ieuş şi Beria. Aceştia sunt cei patru fii ai lui Şimei.
11 Iahat, primul, şi Zina, al doilea; Ieuş şi Beria n-au avut mulţi fii şi au fost număraţi într-o singură casă părintească.
12 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel: patru.
13 Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca prea sfânt, el şi fiii lui pe vecie, ca să ardă tămâie înaintea Domnului, să-i slujească şi să binecuvânteze în numele lui pentru totdeauna.
14 Dar Moise, omul lui Dumnezeu, şi fiii săi au fost număraţi în tribul lui Levi.
15 Fiii lui Moise: Gherşom şi Eliezer.
16 Fiul lui Gherşom: Şebuel, primul.
17 Fiul lui Eliezer a fost Rehabia, primul. Eliezer n-a avut alţi fii, dar fiii lui Rehabia au fost foarte mulţi.
18 Fiul lui Iţehar: Şelomit, primul.
19 Fiii lui Hebron: Ieria, primul; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea şi Icameam, al patrulea.
20 Fiii lui Uziel: Mica, primul; iar Işia, al doilea.
21 Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Fiii lui Mahli: Eleazar şi Chiş.
22 Eleazar a murit fără să aibă fii, ci numai fiice. Şi le-au luat [de soţii] fiii lui Chiş, fraţii lor.
23 Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ieremot: trei.
24 Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capi părinteşti, – aşa cum au fost număraţi după numărul numelor, după capetele lor – care făceau lucrarea pentru slujirea casei Domnului de la douăzeci de ani în sus.
25 Căci David a zis: „Domnul Dumnezeul lui Israel i-a dat odihnă poporului său şi va locui în Ierusalim pentru totdeauna.
26 Şi leviţii nu vor mai avea să poarte sanctuarul şi toate instrumentele slujirii lui”.
27 Căci pentru ultimele cuvinte ale lui David ei au făcut numărătoarea fiilor lui Levi de la douăzeci de ani în sus.
28 Locul lor era lângă fiii lui Aaron pentru slujirea casei Domnului, pentru curţi şi pentru camere, pentru curăţarea tuturor lucrurilor sfinte şi pentru lucrarea slujirii casei lui Dumnezeu,
29 pentru pâinile punerii înainte, pentru făina aleasă şi ofrandă, pentru turtele azime, pentru cele [coapte] în tigaie şi pentru cele amestecate, pentru orice măsură şi greutate,
30 ca să stea în fiecare dimineaţă să-l preamărească şi să-l laude pe Domnul. Tot aşa şi seara.
31 Să aducă toate arderile de tot Domnului, pentru [zilele] de sabat şi pentru [zilele] de lună nouă, pentru sărbători, după număr şi după regula lor, permanent înaintea Domnului.
32 Ei păzeau ceea ce era de păzit în cortul întâlnirii, ceea ce era de păzit la sanctuar, ceea ce era de păzit cu privire la fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujirea casei Domnului.