14
Asa a făcut ce este bun şi drept în ochii Domnului Dumnezeului său.
A îndepărtat altarele străine şi înălţimile, a distrus stelele şi a tăiat Aşerele.
I-a impus lui Iuda să-l caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, împlinind legea şi poruncile.
A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi stâlpii. Şi domnia lui a avut linişte în faţa lui.
A construit cetăţi fortificate în Iuda, căci ţara a avut linişte, iar el nu a avut război în anii aceia, pentru că Domnul i-a dat odihnă.
El i-a zis lui Iuda: „Să construim aceste cetăţi şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare; ţara este încă înaintea noastră, căci l-am căutat pe Domnul Dumnezeul nostru. L-am căutat şi el ne-a dat odihnă din toate părţile”.
Ei au construit şi au avut succes.
Asa avea o armată de trei sute de mii de oameni din Iuda – care purtau scut şi suliţă – şi două sute optzeci de mii din Beniamin – care purtau scut şi trăgeau cu arcul –, toţi oameni viteji.
Zerah, etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o armată de un milion [de oameni] şi trei sute de care şi a venit până la Mareşa.
Asa a ieşit înaintea lui şi s-a aşezat în linie de luptă în valea Ţefata, lângă Mareşa.
10 Asa l-a invocat pe Domnul Dumnezeul lui şi a zis: „Doamne, numai tu poţi veni în ajutor celui slab şi celui puternic: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe tine ne sprijinim şi în numele tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, tu eşti Dumnezeul nostru: să nu învingă omul împotriva ta!”.
11 Domnul i-a lovit pe etiopieni înaintea lui Asa şi înaintea lui Iuda; şi etiopienii au fugit.
12 Asa şi poporul care era cu el i-a urmărit până la Gherar. Etiopienii au căzut fără să se mai poată salva, căci au fost distruşi de Domnul şi de tabăra sa. [Asa şi poporul] au luat o pradă foarte mare.
13 Au lovit toate cetăţile dimprejurul lui Gherar, căci groaza Domnului a fost asupra lor. Au prădat toate cetăţile, căci era pradă mare în ele.
14 Au lovit şi corturile turmelor şi au capturat multe oi şi cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.