29
Filistenii şi-au adunat taberele la Afec, iar Israel avea tabăra la izvorul care este în Izreel.
Căpeteniile filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor, iar David şi oamenii lui mergeau în urmă cu Achiş.
Căpeteniile filistenilor au zis: „Ce-i cu evreii aceştia?”. Achiş le-a răspuns căpeteniilor filistenilor: „Oare nu este acesta David, slujitorul lui Saul, regele lui Israel, care este cu mine zilele acestea sau anii aceştia? Nu am găsit în el nimic [rău] din ziua venirii sale până astăzi”.
Căpeteniile filistenilor s-au mâniat pe Achiş şi i-au zis: „Trimite-l înapoi pe omul acesta să se întoarcă la locul pe care i l-ai dat! Să nu meargă cu noi la luptă ca să nu ne fie adversar! Cu ce va putea să placă acesta stăpânului său? Oare nu cu capetele acestor oameni?
Nu este acesta David pentru care cântau şi dansau, zicând:
«Saul a lovit miile sale,
iar David zecile lui de mii?»”.
Achiş l-a chemat pe David şi i-a zis: „Viu este Domnul că eşti un om drept şi bun în ochii mei ca să ieşi şi să vii cu mine în tabără. Nu am găsit niciun rău în tine din ziua venirii tale la mine până astăzi. Dar nu eşti plăcut în ochii căpeteniilor.
Acum, întoarce-te şi mergi în pace ca să nu faci nimic rău în ochii căpeteniilor filistenilor”.
David i-a zis lui Achiş: „Dar ce am făcut şi ce ai găsit în slujitorul tău de când am fost în faţa ta până astăzi ca să nu merg să lupt împotriva duşmanilor stăpânului meu, regele?”.
Achiş i-a răspuns lui David: „Ştiu că eşti plăcut înaintea ochilor mei ca un mesager al lui Dumnezeu; dar căpeteniile filistenilor au zis: «Să nu meargă cu noi la luptă!».
10 Deci, sculaţi-vă dimineaţa, tu şi slujitorii stăpânului tău care au venit cu tine; sculaţi-vă dis-de-dimineaţă şi plecaţi îndată ce se va lumina!”.
11 David şi oamenii lui s-au sculat ca să plece dimineaţa şi să se întoarcă în ţara filistenilor. Iar filistenii au urcat la Izreel.