1 Mândria înălţimilor este firmamentul curat,
înfăţişarea cerului în viziunea gloriei.
2 Soarele, când apare, vesteşte la ieşirea lui
ca un semn minunat lucrarea Celui Preaînalt.
3 La amiază, usucă pământul
şi în faţa arşiţei sale, cine va sta?
4 Se suflă în cuptor asupra lucrărilor de ardere,
soarele arde munţii de trei ori mai mult,
răsuflă aburi de foc făcând să strălucească raze şi orbeşte ochii.
5 Mare este Domnul care l-a făcut
şi care, prin cuvintele lui, grăbeşte cursul [lui]!

6 Şi luna, mereu la timpul ei,
arată timpurile şi semnele veacului.
7 De la lună este semn pentru sărbătoare,
splendoare care descreşte până la sfârşit.
8 După numele ei este şi [numele] lunilor,
în mod minunat crescând în [timpul] schimbării,
semn al taberelor din înălţime,
strălucind pe firmamentul cerului.

9 Frumuseţea cerului este gloria stelelor,
podoabă care luminează în înălţimile Domnului.
10 La cuvintele Celui Sfânt stau după rânduială
şi nu slăbesc în străjile lor.

11 Priveşte curcubeul şi binecuvântează-l pe cele care l-a făcut;
este foarte frumos în strălucirea lui.
12 Încercuieşte cerul cu un arc de glorie:
mâinile Celui Preaînalt l-au întins.

13 Grăbeşte zăpada la hotărârea lui
şi zoreşte fulgerele judecăţii sale.
14 Pentru aceasta s-au deschis vistieriile
şi au zburat norii ca păsările.
15 Prin măreţia lui a întărit norii
şi a fărâmat pietrele grindinei.
16 La arătarea lui se vor cutremura munţii
şi prin voinţa lui va sufla vântul de la miazăzi.
17 Glasul tunetului său a mustrat pământul.
[Tot aşa] şi furtuna din nord, şi vârtejul de vânt,
El presară zăpada ca nişte păsări care zboară,
ca lăcusta care se lasă este căderea ei.
18 Ochiul admiră frumuseţea albului ei
şi inima se minunează pentru fulguirea ei.
19 Revarsă chiciura ca sarea
şi, întărindu-se, devine ca vârfurile de spini.
20 Va sufla vântul rece de la nord,
va întări pojghiţă peste apă,
se va lăsa peste toată adunarea de apă
şi apa se va înveşmânta ca într-o platoşă.
21 Va distruge munţii şi va arde pustiul,
va face, ca focul, să dispară verdeaţa.
22 Vindecare pentru toate este înnorarea rapidă
şi roua, ivindu-se după arşiţă, înveseleşte.
23 Prin gândul lui a domolit abisul
şi a plantat în el insule.
24 Cei care navighează pe mare povestesc despre pericolele ei,
iar noi ne mirăm când auzim cu urechile noastre.
25 Acolo sunt lucruri ciudate şi minunate,
diversităţi din toate fiinţele şi monştrii.
26 Prin el, mesagerul său călătoreşte bine
şi, prin cuvântul lui, toate stau împreună.
27 Multe am putea spune, dar nu vom ajunge la capăt;
Dar ca final al cuvintelor: El este totul.
28 Cum am putea să-l glorificăm?
Căci el este cel mare, mai presus de toate lucrările sale.
29 Domnul este înfricoşător şi foarte mare
şi puterea lui este minunată.
30 Glorificându-l pe Domnul, preaînălţaţi-l cât puteţi,
dar tot va fi mai presus!
Şi încă preaînălţându-l, măriţi puterea şi nu obosiţi,
dar tot nu veţi ajunge la capăt!
31 Cine l-a văzut şi cine v apovesti despre el?
Cine-l va premări după cum este?
32 Sunt multe [lucruri] ascunse mai mari decât acestea,
căci noi am văzut puţine dintre lucrările sale.
33 Pe toate le-a făcut Domnul
şi celor pioşi le-a dat înţelepciune.