14
Şi în Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut.
Dar iudeii, care n-au crezut, au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor.
Totuşi ei au rămas mult timp acolo şi au vorbit cu îndrăzneală, încrezându-se în Domnul, care adeverea Cuvântul harului Său, făcând prin mâinile lor semne şi minuni.
Dar mulţimea din cetate s-a dezbinat: şi unii erau cu iudeii, iar alţii cu apostolii.
Şi când Neamurile şi iudeii, împreună cu mai-marii lor, au încercat să-i batjocorească şi să-i omoare cu pietre,
ei au înţeles aceasta şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul dimprejur.
Şi au predicat Evanghelia acolo.
Şi în Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată;
Omul acesta îl asculta pe Pavel vorbind. Pavel s-a uitat ţintă la el şi, văzând că are credinţă ca să fie vindecat,
10 a zis cu glas tare: Scoală-te drept în picioare! Şi el s-a sculat dintr-o săritură şi a început să umble;
11 Şi când au văzut mulţimile ceea ce a făcut Pavel, şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoneană: Zeii s-au coborât la noi în chip de om!
12 Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că el era predicatorul mai mare.
13 Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi coroane înaintea porţilor şi voia să le aducă jertfă, împreună cu mulţimile.
14 Dar apostolii, Barnaba şi Pavel, când au auzit aceasta, şi-au rupt hainele, au fugit în mijlocul mulţimii, strigând,
15 şi zicând: Oamenilor, de ce faceţi aceste lucruri? Şi noi suntem oameni cu aceleaşi patimi ca voi; noi vă predicăm o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele,
16 care, în generaţiile trecute, a lăsat toate Neamurile să umble pe căile lor,
17 şi totuşi nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine şi v-a dat ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie;
18 Zicând aceste cuvinte, abia au putut să împiedice mulţimile, ca să nu le aducă jertfă.
19 Dar au venit din Antiohia şi din Iconia nişte iudei, au înduplecat mulţimile şi, după ce l-au lovit pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
20 Dar când l-au înconjurat ucenicii, el s-a sculat şi a intrat în cetate. Şi în ziua următoare a plecat cu Barnaba la Derbe.
21 Şi după ce au predicat Evanghelia în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,
22 întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să continue în credinţă, şi zicând că în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.
23 Şi după ce au ales presbiteri în fiecare biserică şi s-au rugat cu post, i-au încredinţat Domnului în care crezuseră;
24 Şi după ce au trecut prin Pisidia, au venit în Pamfilia.
25 După ce au vestit Cuvântul în Perga, s-au coborât la Atalia.
26 Şi de acolo au navigat la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o împliniseră.
27 Şi după ce au venit şi au adunat biserica, au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum El a deschis Neamurilor uşa credinţei;
28 Şi au rămas acolo cu ucenicii destul de multă vreme.