Daniel
1
În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, Nebucadneţar, regele Babilonului, a venit la Ierusalim şi l-a asediat.
Şi Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu; şi Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, şi a adus vasele în casa vistieriei dumnezeului său.
Regele a dat poruncă lui Aşpenaz, conducătorul famenilor săi, să-i aducă pe câţiva din copiii lui Israel, pe câţiva din descendenţii regelui şi pe câţiva dintre nobili,
nişte tineri la care să nu găseşti nici un cusur, frumoşi la faţă, înzestraţi în toate ramurile ştiinţei, având cunoştinţe şi putere de discernere, în stare să slujească în casa regelui, şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba caldeilor.
Şi regele le-a pus de-o parte pentru fiecare zi o parte din mâncărurile alese ale regelui şi din vinul pe care îl bea el; astfel a vrut să-i educe timp de trei ani, la sfârşitul cărora să intre în slujba regelui.
Şi printre aceştia, dintre copiii lui Iuda erau: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria.
Conducătorul famenilor le-a pus alte nume: lui Daniel i-a dat numele Beltşaţar; lui Hanania, Şadrac; lui Mişael, Meşac; şi lui Azaria, Abed-Nego.
Dar Daniel s-a hotărât să nu se întineze cu mâncărurile alese ale regelui şi cu vinul pe care îl bea regele; de aceea a rugat pe conducătorul famenilor să nu-l oblige să se pângărească.
Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea conducătorului famenilor.
10 Şi conducătorul famenilor a zis lui Daniel: Mă tem numai de domnul meu regele, care a hotărât ce trebuie să mâncaţi şi să beţi, ca nu cumva să vadă feţele voastre mai triste decât ale celorlalţi tineri de vârsta voastră, şi să-mi puneţi astfel capul în primejdie înaintea regelui.
11 Atunci Daniel a zis îngrijitorului căruia conducătorul famenilor i-a încredinţat supravegherea lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria:
12 Încearcă, te rog, pe robii tăi timp de zece zile, şi să ni se dea să mâncăm legume şi să bem apă;
13 şi apoi să fie examinate feţele noastre şi feţele celorlalţi tineri care mănâncă din alimentele regelui; şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!
14 El i-a ascultat în privinţa aceasta şi i-a încercat timp de zece zile.
15 Şi la sfârşitul celor zece zile, feţele lor arătau mai frumoase şi mai grase decât ale celorlalţi tineri care mâncau din alimentele regelui.
16 Astfel îngrijitorul lua mâncărurile alese şi vinul pe care trebuiau să-l bea şi le dădea legume.
17 Şi Dumnezeu a dat acestor patru tineri cunoaştere şi îndemânare în toată literatura şi înţelepciunea; şi Daniel înţelegea toate viziunile şi visurile.
18 La sfârşitul zilelor stabilite de rege ca să-i aducă la el, conducătorul famenilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar.
19 Şi regele a vorbit cu ei, dar între toţi tinerii aceia nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba regelui.
20 Şi în orice problemă de înţelepciune şi pricepere în care îi consulta regele, îi găsea de zece ori mai buni decât toţi vrăjitorii şi astrologii care erau în toată împărăţia lui.
21 Aşa a petrecut Daniel acolo până în primul an al regelui Cirus.