13
Dacă se va ridica în mijlocul tău un profet sau un visător de vise, care-ţi va vesti un semn sau o minune,
şi se va împlini semnul sau minunea aceea, despre care ţi-a vorbit el, zicând: Hai după alţi dumnezei, pe care tu nu-i cunoşti, şi să le slujim!
să nu asculţi de cuvintele acelui profet sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru vă pune la încercare, ca să afle dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru.
Voi să mergeţi după Domnul, Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi, poruncile lui să le păziţi şi de glasul lui să ascultaţi, lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.
Dar profetul acela sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, fiindcă a vorbit ca să vă abată de la Domnul, Dumnezeul vostru, care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a răscumpărat din casa captivităţii, şi a vrut să te abată de la calea în care ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău să umbli. Astfel să îndepărtaţi răul din mijlocul vostru.
Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau soţia care se odihneşte la sânul tău, sau prietenul tău la care ţii ca la sufletul tău, te vor îndemna în secret, zicând: Hai să mergem şi să slujim altor dumnezei! pe care nici tu şi nici părinţii tăi nu i-aţi cunoscut,
dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, aproape de tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului,
să nu te învoieşti cu el, nici să nu-l asculţi; să n-arunci spre el o privire de milă, nici să nu-l cruţi, nici să nu-l ascunzi,
ci să-l omori; mâna ta să se ridice întâi asupra lui, ca să-l omori, şi pe urmă mâna întregului popor.
10 Să-l loveşti cu pietre până când moare, pentru că a căutat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa captivităţii.
11 În felul acesta tot Israelul va auzi şi se va teme, şi nu se va mai face un lucru atât de rău ca acesta în mijlocul tău.
12 Dacă vei auzi în una din cetăţile tale, pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău ca să locuieşti acolo, spunându-se:
13 Nişte oameni răi, fiii lui Belial, au ieşit din mijlocul tău şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor, zicând: Să mergem şi să slujim altor dumnezei!, dumnezei pe care tu nu i-ai cunoscut,
14 atunci să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu de-amănuntul. Şi dacă este adevărat şi este sigur că urâciunea aceasta s-a făcut în mijlocul vostru,
15 atunci să loveşti cu ascuţişul săbiei pe locuitorii cetăţii aceleia, s-o nimiceşti cu desăvârşire, împreună cu tot ce va fi în ea, şi să-i treci chiar şi vitele prin ascuţişul săbiei.
16 Să strângi toată prada în mijlocul pieţei şi să arzi în întregime cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna o ruină şi niciodată să nu fie rezidită.
17 Nimic să nu se lipească de mâna ta din lucrurile blestemate, ca să fie nimicite cu desăvârşire, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte şi să te înmulţească, după cum a jurat părinţilor tăi,
18 dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, păzind toate poruncile lui pe care ţi le poruncesc astăzi şi făcând ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.