31
Şi în anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii a treia, Cuvântul Domnului a venit la mine, zicând:
Fiu al omului, spune lui Faraon, regele Egiptului, şi mulţimii lui: Cu cine te asemeni tu în măreţia ta?
Iată, asirianul era un cedru în Liban; ramurile lui erau frumoase, şi frunzişul umbros, şi tulpina înaltă, şi vârful îi ajungea până la nori.
Apele îl făcuseră să crească, adâncul îl făcuse înalt, râurile lui îi scăldau răsadurile şi îşi trimiteau pâraiele la toţi copacii de pe câmp.
De aceea, tulpina lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe câmp, crengile i se înmulţiseră, şi ramurile i se întindeau, din cauza mulţimii apelor, care-l făcuseră să dea lăstari.
Toate păsările cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui, şi toate fiarele câmpului dădeau naştere la pui sub ramurile lui, şi la umbra lui locuiau toate popoarele cele mari.
Era frumos prin măreţia lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau lângă ape mari.
Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-l întreceau, chiparoşii nu se asemănau cu crengile lui, şi platanii nu erau ca ramurile lui, nici un copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţe.
Îl făcusem atât de frumos prin mulţimea ramurilor lui, că-l invidiau toţi copacii Edenului, care erau în grădina lui Dumnezeu.
10 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Pentru că avea o tulpină aşa de înaltă, şi îşi înălţa vârful până la nori, şi inima i se mândrea cu înălţimea lui,
11 l-am dat în mâinile viteazului popoarelor, care-i va face după răutatea lui; căci l-am alungat.
12 Şi străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s-au sfărâmat în toate surpăturile ţării; şi toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui şi l-au părăsit.
13 Pe ruinele lui au venit şi s-au aşezat toate păsările cerului şi între ramurile lui şi-au făcut culcuşul toate fiarele câmpului,
14 ca să nu se mai îngâmfe nici unul din copacii de lângă ape cu înălţimea lor, şi să nu-şi mai ridice vârful până la nori, ca nici unul din copacii care bea apă să nu ajungă la înălţimea lor; căci toţi sunt daţi pradă morţii, în adâncimile pământului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se coboară în groapă.
15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: în ziua când s-a coborât în locuinţa morţilor, am răspândit jalea, am acoperit adâncul din cauza lui, şi i-am oprit râurile; apele cele mari au fost oprite; şi am întristat Libanul pentru el, şi toţi copacii de pe câmp s-au uscat din cauza lui.
16 Am făcut să se cutremure popoarele de vuietul căderii lui, când l-am aruncat în locuinţa morţilor cu cei care se coboară în groapă, şi toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape s-au mângâiat în cele mai de jos locuri ale pământului.
17 S-au coborât şi ei cu el în locuinţa morţilor, la cei care au pierit ucişi de sabie, ei care erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre popoare.
18 Cu cine poţi fi asemănat tu în glorie şi în măreţie printre copacii Edenului? Totuşi vei fi aruncat cu copacii Edenului în cele mai de jos locuri ale pământului şi vei fi culcat în mijlocul celor necircumcişi, cu cei care au pierit ucişi de sabie. Acesta este Faraon şi toată mulţimea lui, zice Domnul Dumnezeu.