21
Domnul a cercetat pe Sara aşa cum spusese, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce promisese.
Căci Sara a rămas însărcinată şi a născut un fiu lui Avraam la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care îi vorbise Dumnezeu.
Şi Avraam a pus fiului său nou-nascut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
Apoi Avraam a circumcis pe fiul sau Isaac la vârsta de opt zile, aşa cum îi poruncise Dumnezeu.
Avraam era în vârstă de o sută de ani când i s-a născut fiul său Isaac.
Şi Sara a zis: Dumnezeu m-a făcut să râd; oricine va auzi, va râde cu mine.
Şi a adăugat: Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam ca Sara va alăpta copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!
Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat, Şi Avraam a făcut o petrecere mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.
Şi Sara a văzut pe fiul egiptencei Agar, pe care-l născuse lui Avraam, batjocorind.
10 De aceea ea a zis lui Avraam: Alungă pe sclava aceasta şi pe fiul ei; căci fiul sclavei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.
11 Cuvintele acestea însă n-au plăcut deloc lui Avraam, din cauza fiului său.
12 Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din cauza băiatului şi din cauza sclavei tale; în orice-ţi zice Sara, ascultă de ea; căci din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta numele tău.
13 Dar şi pe fiul sclavei tale îl voi face o naţiune, căci este sămânţa ta.
14 Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin Deşertul Beer-Şeba.
15 Când s-a terminat apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş,
16 şi s-a dus şi a şezut în faţa lui la o depărtare ca la o aruncătură de arc; căci, zicea ea: Să nu văd moartea copilului! A şezut deci în faţa lui la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.
17 Şi Dumnezeu a auzit glasul copilului. Atunci îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.
18 Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână, căci voi face din el o naţiune mare.
19 Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apa. Apoi s-a dus şi a umplut burduful cu apă şi a dat copilului Să bea.
20 Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în deşert şi a ajuns vânător cu arcul.
21 A locuit în Deşertul Paran; şi mama lui i-a luat o soţie din ţara Egiptului.
22 În vremea aceea, Abimelec însoţit de Picol, conducătorul armatei lui, a vorbit astfel lui Avraam: Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.
23 Jură-mi acum aici, pe Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei, ci vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin, aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.
24 Şi Avraam a zis: Jur!
25 Dar Avraam a învinuit pe Abimelec pentru o fântână de apă pe care puseseră mâna sclavii lui Abimelec.
26 Şi Abimelec a zis: Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; tu nu mi-ai spus, nici eu n-am auzit până în ziua de azi.
27 Şi Avraam a luat oi şi boi, pe care i-a dat lui Abimelec; şi au făcut legământ amândoi.
28 Şi Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă.
29 Atunci Abimelec a întrebat pe Avraam; Ce înseamnă aceste şapte mieluşele, pe care le-ai pus deoparte?
30 Şi el a răspuns: Trebuie să primeşti din mâna mea aceste şapte mieluşele, ca să-mi fie mărturie că am săpat fântâna aceasta.
31 De aceea el a chemat locul acela Beer-Şeba; căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.
32 Astfel au făcut ei legământ la Beer-Şeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, conducătorul armatei sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.
33 Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba, şi a chemat acolo Numele Domnului Dumnezeului Celui veşnic.
34 Şi Avraam a locuit multe zile în ţara filistenilor.