1 Dar Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate animalele care erau cu el în corabie. Şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele au scăzut.
2 Izvoarele adâncului şi stăvilarele cerului au fost închise şi ploaia din cer a fost oprită.
3 Şi apele au scăzut de pe faţa pământului. La sfârşitul celor o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
4 În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
5 Şi apele au scăzut treptat până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7 Apoi a dat drumul unui corb, care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
8 A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă apele scăzuseră de pe faţa pământului.
9 Dar porumbelul n-a găsit nici un loc de odihnă ca să-şi pună piciorul, şi s-a întors la el în corabie, căci apele erau pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a dus la el în corabie.
10 A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.
11 Porumbelul s-a întors la el spre seară, şi iată, în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând; şi astfel Noe a cunoscut că apele scăzuseră pe pământ.
12 A mai aşteptat alte şapte zile şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
13 Şi în anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Şi Noe a îndepărtat acoperitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată, faţa pământului se uscase.
14 Şi în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii, pământul era uscat de tot.
15 Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, zicând:
16 Ieşi din corabie, tu şi soţia ta, fiii tăi şi soţiile fiilor tăi cu tine.
17 Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc, ca să se răspândească pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.
18 Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi.
19 Toate fiarele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.
20 Apoi, Noe a zidit un altar Domnului; şi a luat din toate animalele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi-de-tot pe altar.
21 Şi Domnul a mirosit un miros plăcut. Atunci Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema niciodată pământul din pricina omului, cu toate că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai nimici tot ce este viu, cum am făcut.
22 Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, şi frigul şi căldura, şi vara şi iarna, şi ziua şi noaptea!