2
Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo epistolă de la noi, ca şi cum ziua lui Cristos ar fi venit.
Nimeni să nu vă înşele în vreun fel, căci ziua aceea nu va veni înainte de a veni o îndepărtare de la credinţă şi de a fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării,
care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu;
Nu vă aduceţi aminte că atunci când eram cu voi v-am spus aceste lucruri?
Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să fie descoperit la timpul lui.
Căci misterul fărădelegii este deja la lucru; numai acela care îl opreşte acum să fie dat la o parte din drum;
Şi atunci va fi descoperit acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi îl va nimici cu strălucirea venirii Sale;
Venirea lui este prin lucrarea Satanei, cu toată puterea şi semne şi minuni mincinoase,
10 şi cu toată amăgirea nedreptăţii între cei ce pier, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.
11 Şi din această cauză, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă minciuna,
12 pentru ca, toţi cei care n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie judecaţi;
13 Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, suntem datori să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.
14 Iată la ce v-a chemat El prin Evanghelia noastră: ca să căpătaţi gloria Domnului nostru Isus Cristos.
15 Aşadar, fraţilor, staţi tari şi ţineţi învăţăturile în care aţi fost învăţaţi, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră;
16 Şi însuşi Domnul nostru Isus Cristos, şi Dumnezeu şi Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat, prin har, o mângâiere veşnică şi o bună speranţă,
17 să vă mângâie inimile şi să le întărească în orice lucru şi cuvânt bun!