Hagai
1
În anul al doilea al regelui Darius, în ziua întâi a lunii a şasea, Cuvântul Domnului a vorbit prin profetul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, guvernatorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, zicând:
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Poporul acesta zice: N-a venit încă vremea pentru rezidirea casei Domnului!
De aceea Cuvântul Domnului le-a vorbit prin profetul Hagai, zicând:
Dar oare pentru voi a venit vremea să locuiţi în case lambrisate în timp ce casa aceasta este dărâmată?
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Uitaţi-vă bine la căile voastre!
Semănaţi mult şi strângeţi puţin, mâncaţi şi tot nu vă săturaţi, beţi şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă un salariu, îl pune într-o pungă Spartă!
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Uitaţi-vă bine la căile voastre!
Urcaţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi rezidiţi casa, ca Eu să Mă bucur de lucrul acesta şi să fiu glorificat, zice Domnul.
Vă aşteptaţi la mult şi iată că aţi avut puţin; şi când l-aţi adus acasă, Eu l-am spulberat. De ce? zice Domnul oştirilor. Din cauza casei Mele, care stă dărâmată, în timp ce fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.
10 De aceea, cerurile nu v-au dat roua şi pământul nu şi-a dat roadele.
11 Căci am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite, şi peste tot lucrul mâinilor voastre.
12 Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi toată rămăşiţa poporului, au ascultat glasul Domnului Dumnezeului lor, şi cuvintele profetului Hagai, fiindcă Domnul Dumnezeul lor, îl trimisese. Şi poporul s-a temut de Domnul.
13 Atunci Hagai, mesagerul Domnului, a zis poporului, după porunca Domnului: Eu sunt cu voi, zice Domnul.
14 Domnul a trezit duhul lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, guvernatorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi duhul întregii rămăşiţe a poporului. Aşa că ei au venit şi s-au pus pe lucru în casa Domnului oştirilor, Dumnezeul lor,
15 În ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea, în anul al doilea al regelui Darius.