3 Ioan
1
Prezbiterul, către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr;
Preaiubitule, mă rog să prosperi în toate lucrurile şi să ai sănătate, după cum prosperă sufletul tău.
Căci m-am bucurat foarte mult când au venit fraţii şi au mărturisit despre adevărul care este în tine şi că umbli în adevăr.
N-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.
Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în orice faci pentru fraţi şi pentru străini,
care au mărturisit înaintea Bisericii despre dragostea ta; şi vei face bine dacă îi vei trimite în călătoria lor, într-un fel vrednic de Dumnezeu,
pentru că au plecat pentru Numele Lui, fără să primească ceva de la Neamuri.
De aceea, noi trebuie să primim bine pe astfel de oameni, ca să fim împreună lucrători cu adevărul.
Am scris Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să fie cel dintâi între ei, nu ne primeşte.
10 De aceea, dacă voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne acuză cu vorbe rele; şi nu se mulţumeşte cu atât, dar nici nu primeşte pe fraţi, iar pe cei ce vor să-i primească, îi opreşte, şi-i dă afară din Biserică.
11 Preaiubitule, nu urma ceea ce este rău, ci ce este bine. Cel ce face binele este din Dumnezeu, dar cel ce face răul n-a văzut pe Dumnezeu;
12 Toţi, chiar şi Adevărul, au adus o mărturie bună despre Dimitrie. Şi noi aducem mărturie; şi ştii că mărturia noastră este adevărată.
13 Aş avea multe să-ţi scriu, dar nu vreau să ţi le scriu cu toc şi cu cerneală;
14 sper însă să te văd în curând şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine! Prietenii îţi trimit salutări. Salută prietenii pe nume. Amin.