22
Atunci Elifaz din Teman a răspuns şi a zis:
Poate un om fi de folos lui Dumnezeu? Nu, ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui.
Dacă eşti drept, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El?
Pentru frica ta de El, te pedepseşte El oare şi intră la judecată cu tine?
Nu-i oare mare răutatea ta şi fără sfârşit fărădelegile tale?
Căci ai luat amanet fără temei de la fraţii tăi şi ai dezbrăcat pe cei goi de hainele lor.
N-ai dat apă de băut celui ostenit şi ai oprit pâinea de la cel flămând.
Dar omul cel puternic stăpânea ţara şi omul cinstit locuia în ea.
Pe văduve le-ai lăsat să meargă de la tine cu mâinile goale şi puterea orfanilor a fost frântă.
10 De aceea eşti înconjurat de capcane şi te-a cuprins groaza dintr-o dată;
11 sau întunericul, aşa că nu poţi vedea, şi apele multe te năpădesc.
12 Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte stelele îndepărtate, cât de departe sunt!
13 Şi tu zici: Cum poate şti Dumnezeu? Cum poate să judece de dincolo de întunericul de nori?
14 Norii îl înfăşoară şi nu-L lasă să vadă; şi El cutreieră bolta cerului!
15 Oare vrei s-apuci pe calea cea veche, pe care au umblat cei răi,
16 care au fost luaţi înainte de vreme şi a căror temelie a fost luată de potop?
17 Căci ei ziceau lui Dumnezeu: Depărtează-Te de la noi! Căci ce ne poate face Cel Atotputernic?
18 Şi totuşi Dumnezeu le umpluse casele cu bunătăţi. Departe de mine sfatul celor răi!
19 Cei drepţi au văzut şi s-au bucurat, şi cel nevinovat va râde de ei
20 şi va zice: Iată, duşmanul nostru este stârpit şi averea lui mistuită de foc!
21 Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; în felul acesta fericirea va veni la tine.
22 Primeşte învăţătura din gura Lui şi ia la inimă cuvintele Lui.
23 Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi nedreptatea din cortul tău.
24 Aruncă aurul în ţărână, în prundul pâraielor aruncă aurul din Ofir!
25 Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău şi argintul tău cel strălucitor.
26 Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
27 Îl vei ruga, şi El te va asculta, şi îţi vei putea împlini promisiunile.
28 Şi în tot ce vei face, vei izbuti, şi pe cărările tale va străluci lumina.
29 Când oamenii te vor apăsa, tu vei vorbi cu încredere, şi pe cel umil Dumnezeu îl va scăpa.
30 El va scăpa chiar şi pe cel vinovat, el va fi scăpat prin puritatea mâinilor tale.