12
Drept eşti Doamne, când îmi pledez cauza înaintea Ta; totuşi, lasă-mă să Te întreb despre judecăţile Tale. De ce prosperă calea celor răi? De ce sunt fericiţi toţi cei ce lucrează cu multă înşelătorie?
I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor!
Dar Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi atitudinea inimii faţă de Tine. Trage-i ca pe nişte oi care trebuie tăiate si pregăteşte-i pentru ziua măcelului!
Până când să se jelească ţara şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele şi păsările din cauza răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: El nu ne va vedea sfârşitul!
Dacă ai alergat cu gărzile şi ei te-au obosit, atunci cum te vei lua la întrecere cu nişte cai? Şi dacă n-ai siguranţă într-o ţară a păcii, atunci ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?
Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase.
Mi-am părăsit casa şi Mi-am lăsat moştenirea; Mi-am dat iubita sufletului meu în mâinile duşmanilor ei.
Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure; a răcnit împotriva Mea; de aceea, am ajuns s-o urăsc.
Moştenirea Mea este pentru Mine ca o pasăre răpitoare pestriţă, în jurul căreia se strâng păsările de pradă. Veniţi, adunaţi-vă toate fiarele câmpului, veniţi să o mâncaţi!
10 Mulţi păstori mi-au stricat via, mi-au călcat ogorul în picioare; au făcut din ogorul meu un deşert părăsit.
11 L-au prefăcut într-o pustietate, şi el stă trist şi pustiit înaintea mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni nu ia seama la ea.
12 Peste toate înălţimile deşertului au venit nimicitorii, căci o sabie a Domnului mănâncă ţara de la un capăt la altul; şi nimeni nu are pace.
13 Au semănat grâu, dar vor secera spini; s-au ostenit, dar nu vor avea nici un folos. Vă va fi ruşine de ce veţi culege, din cauza mâniei aprinse a Domnului!
14 Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care se ating de moştenirea pe care am dat-o poporului Meu Israel: Iată, îi voi smulge din ţara lor şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor
15 Dar după ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei şi îi voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara lui.
16 Şi dacă vor învăţa căile poporului Meu, dacă vor jura pe Numele Meu, zicând: Viu este Domnul! aşa cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiţi în mijlocul poporului Meu.
17 Dar dacă nu vor asculta, voi smulge pe un astfel de popor, îl voi smulge şi îl voi nimici, zice Domnul.