42
Toţi conducătorii armatelor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, şi tot poporul de la cel mai mic până la cel mai mare s-au apropiat
şi au zis profetului Ieremia: Primeşte, te rugăm, cererea noastră înaintea ta şi roagă-te pentru noi Domnului Dumnezeului tău, pentru toată această rămăşiţă (căci erau mulţi, dar a mai rămas numai un mic număr, cum bine vezi tu însuţi cu ochii tăi),
ca Domnul Dumnezeul tău să ne arate calea încotro trebuie să mergem şi să ne spună ce trebuie să facem!
Atunci profetul Ieremia le-a zis: Am auzit! Iată, mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, după cum aţi cerut, şi vă voi face cunoscut, fără să vă ascund ceva, tot ce vă va răspunde Domnul!
Atunci ei au zis lui Ieremia: Domnul să fie un martor adevărat şi credincios împotriva noastră, dacă nu vom face tot ce-ţi va porunci Domnul Dumnezeul tău să ne spui!
Fie bine, fie rău, noi vom asculta de glasul Domnului Dumnezeului nostru, la care te trimitem, ca să fim fericiţi, ascultând de glasul Domnului Dumnezeului nostru!
După zece zile, Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia.
Şi Ieremia a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toţi conducătorii armatelor, care erau cu el, şi pe tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare,
şi le-a zis: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel, la care m-aţi trimis, ca să-I aduc înainte rugăciunile voastre:
10 Dacă veţi rămâne în ţara aceasta, vă voi face să prosperaţi în ea şi nu vă voi nimici, vă voi sădi şi nu vă voi smulge; căci îmi pare rău de nenorocirea pe care am adus-o asupra voastră!
11 Nu vă temeţi de regele Babilonului, de care vă este frică; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap şi să vă eliberez din mâna lui.
12 Voi arăta milă faţă de voi, ca lui să-i fie milă de voi şi să vă lase să locuiţi în ţara voastră.
13 Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului Dumnezeului vostru şi dacă veţi zice: Nu vrem să rămânem în ţara aceasta,
14 ci vom merge în ţara Egiptului, unde nu vom vedea nici războiul, nici nu vom auzi glasul trompetei, nici nu vom duce lipsă de pâine, şi acolo vom locui!
15 Atunci, ascultaţi glasul Domnului, rămăşiţe ale lui Iuda: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vă veţi îndrepta faţa să mergeţi în Egipt, dacă vă veţi duce să locuiţi pentru o vreme acolo,
16 sabia de care vă temeţi vă va ajunge acolo, în ţara Egiptului, foametea de care vă este frică se va lipi de voi acolo în Egipt, şi veţi muri acolo.
17 Toţi cei ce îşi vor îndrepta faţa să meargă în Egipt ca să locuiască pentru o vreme acolo, vor muri de sabie, de foamete sau de ciumă; nici unul nu va rămâne şi nu va scăpa de nenorocirile pe care le voi aduce peste ei!
18 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Cum s-a vărsat mânia şi urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, aşa se va vărsa urgia Mea şi peste voi, dacă veţi merge în Egipt; veţi fi demni de blestem, de groază, de descânt şi de ruşine; şi nu veţi mai vedea locul acesta!
19 Domnul vă zice, rămăşiţe ale lui Iuda: Nu vă duceţi în Egipt! Să ştiţi bine că astăzi am mărturisit împotriva voastră.
20 Căci vă înşelaţi singuri, dacă m-aţi trimis la Domnul Dumnezeul vostru, zicând: Mijloceşte pentru noi la Domnul Dumnezeul nostru, fă-ne cunoscut tot ce va spune Domnul Dumnezeul nostru şi vom face!
21 Eu v-am spus astăzi, dar voi n-aţi ascultat glasul Domnului Dumnezeului vostru, nici cele pe care m-a însărcinat El să vi le spun.
22 De aceea, să ştiţi că veţi muri de sabie, de foamete sau de ciumă, în locul unde vreţi să vă duceţi să locuiţi!