Iosua
1
După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, zicând:
Moise, robul Meu, a murit; acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care le-o dau lor, copiilor lui Israel.
Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi l-am dat, cum am spus lui Moise.
Teritoriul vostru se va întinde de la deşert şi Liban până la fluviul cel mare, fluviul Eufrat, toată ţara hetiţilor şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.
Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, în toate zilele vieţii tale. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
Întăreşte-te şi fii plin de curaj, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.
Întăreşte-te numai şi fii plin de curaj; şi caută să faci după toată legea pe care ţi-a poruncit-o Moise, robul Meu; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge.
Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, ci să cugeţi asupra ei zi şi noapte, ca să poţi face potrivit cu tot ce este scris în ea, căci atunci vei face ca viaţa ta să prospere şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi fii plin de curaj? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge.
10 Şi Iosua a poruncit conducătorilor poporului, zicând:
11 Treceţi prin tabără şi porunciţi poporului, zicând: Pregătiţi-vă provizii, căci peste trei zile veţi trece Iordanul acesta, ca să mergeţi să stăpâniţi ţara, pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru.
12 Şi Iosua a zis rubeniţilor, gadiţilor şi la jumătate din seminţia lui Manase:
13 Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-a poruncit Moise, robul Domnului, zicând: Domnul, Dumnezeul vostru v-a dat odihnă şi v-a dat ţara aceasta.
14 Soţiile voastre, copiii voştri şi vitele voastre vor rămâne în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan, dar voi, toţi bărbaţii plini de vitejie, să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri şi să-i ajutaţi,
15 până când Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi până când vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul, Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi ca să stăpâniţi ţara care este posesiunea voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui,
16 Şi ei au răspuns lui Iosua, zicând: Vom face tot ce ne-ai poruncit şi ne vom duce oriunde ne vei trimite.
17 Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise, numai Domnul, Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise!
18 Oricine se va răzvrăti împotriva poruncii tale şi nu va asculta de cuvintele tale în tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai şi fii plin de curaj!