17
Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:
Vorbeşte lui Aaron şi copiilor lui Israel şi spune-le: Iată ce a poruncit Domnul, zicând:
Orice om din casa lui Israel care înjunghie în tabără sau afară din tabără un bou sau un miel sau o capră
şi nu-l va aduce la uşa cortului întâlnirii, ca să-l prezinte ca un dar Domnului, înaintea cortului Domnului, sângele acesta va fi pus în socoteala omului aceluia. A vărsat sânge şi omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.
Aceasta este pentru ca toţi copiii lui Israel să-şi aducă jertfele, pe care le jertfesc ei pe câmp înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii, la preot, şi să le jertfească Domnului ca jertfe de mulţumire.
Şi preotul să stropească sângele pe altarul Domnului, la uşa cortului întâlnirii, şi să ardă grăsimea care va fi de un miros plăcut Domnului.
Şi ei să nu-şi mai aducă jertfele lor la demoni, cu care au trăit în desfrânare. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei de-a lungul generaţiilor lor.
Şi să le spui: Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc între voi, care aduce o ardere-de-tot sau o altă jertfă,
şi n-o aduce la uşa cortului întâlnirii, ca s-o aducă jertfă Domnului, omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.
10 Şi împotriva oricărui om din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor, care va mânca sânge de orice fel, Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva celui ce a mâncat sânge şi-l voi nimici din mijlocul poporului său.
11 Căci viaţa trupului este în sânge şi vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre; căci sângele face ispăşire pentru suflet.
12 De aceea am zis copiilor lui Israel: Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge.
13 Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează un animal sălbatic sau o pasăre care se poate mânca, să-i verse sângele şi să-l acopere cu ţărână;
14 căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui. Sângele trupului susţine viaţa lui. De aceea am zis copiilor lui Israel: Să nu mâncaţi sângele nici unui trup, căci viaţa oricărui trup este în sângele lui. Oricine va mânca din el va fi nimicit.
15 Şi orice om, fie băştinaş, fie străin, care va mânca dintr-un animal sălbatic mort sau sfâşiat, să-şi spele hainele şi să se scalde în apă, şi să fie necurat până seara; apoi va fi curat.
16 Dar dacă nu-şi spală hainele sau nu-şi spală trupul, îşi va purta fărădelegea lui.