22
Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:
Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui să se separe de lucrurile sfinte ale fiilor lui Israel, pe care le-au sfinţit pentru Mine, ca să nu-Mi pângărească Numele Meu cel sfânt: Eu sunt Domnul.
Spune-le: Orice om dintre toţi urmaşii voştri, de-a lungul generaţiilor voastre, care, în timp ce este necurat, se va apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel, omul acela va fi nimicit dinaintea Mea: Eu sunt Domnul.
Orice om din urmaşii lui Aaron care este lepros sau are o scurgere să nu mănânce din lucrurile sfinte până este curat. Şi dacă un om se atinge de ceva care este făcut necurat de un cadavru, sau dacă un om are o scurgere de sămânţă,
sau dacă un om se atinge de vreo târâtoare, prin care se face necurat, sau se atinge de un om prin care se face necurat, oricare ar fi necurăţia acelui om,
omul care se atinge de oricare din aceste lucruri va fi necurat până seara şi nu va mânca din lucrurile sfinte, decât după ce îşi va spăla trupul în apă.
Dar când va apune soarele, va fi curat şi după aceea va mânca din lucrurile sfinte, căci este pâinea lui.
Să nu mănânce dintr-un animal mort sau sfâşiat de fiare, ca să nu se pângărească prin el: Eu sunt Domnul.
Să păzească cerinţele Mele, ca să nu poarte păcatul pentru ele şi să moară, pentru că le-au pângărit: Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.
10 Nici un străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; oaspetele preotului sau slujitorul tocmit să nu mănânce din lucrurile sfinte.
11 Dar dacă preotul cumpără un om cu bani, acela să mănânce din ele; şi cei născuţi în casa lui să mănânce din pâinea lui.
12 Dar dacă fiica preotului este căsătorită cu un străin, ea să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse ca jertfe prin ridicare.
13 Dar dacă fiica preotului ajunge văduvă sau divorţată, dacă nu va avea copii şi dacă se va întoarce la casa tatălui ei, ca în tinereţea ei, va putea să mănânce din pâinea tatălui ei; dar nici un străin să nu mănânce din ea.
14 Dar dacă un om mănâncă dintr-un lucru sfânt fără să ştie, să reînnoiască lucrul sfânt şi să-l dea preotului adăugând la el încă o cincime.
15 Preoţii să nu pângărească lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel, pe care aceştia le aduc Domnului
16 şi astfel să poarte asupra lor vina păcatului de care se fac vinovaţi, mâncând din lucrurile lor sfinte: căci Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.
17 Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:
18 Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii lui Israel, care va aduce o jertfă, fie pentru jurămintele lor, fie ca dar de bunăvoie, ca s-o prezinte Domnului ca ardere-de-tot,
19 să aducă de bunăvoie o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre.
20 Să nu aduceţi nimic din ce are cusur, căci nu vă va fi primit.
21 Şi oricine aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţumire, fie pentru împlinirea unui jurământ, fie ca dar de bunăvoie, animalul de jertfă trebuie să fie fără cusur, ca să fie primit; să nu aibă nici un cusur în el.
22 Să nu aduceţi nici una care este oarbă, slută sau ciuntită, care are bube, scabie sau eczemă; pe acestea să nu le aduceţi Domnului, nici să nu le aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului.
23 Ca dar de bunăvoie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un membru prea lung sau prea scurt, dar ca dar pentru jurământ nu va fi primit.
24 Să nu aduceţi Domnului un animal cu membre zdrobite sau stricate sau smulse sau tăiate; să nu-l aduceţi ca jertfă în ţara voastră.
25 Nici să nu primiţi din mâna unui străin vreunul din aceste animale, ca să-l jertfiţi ca mâncare Dumnezeului vostru; căci stricăciunea lor este în ele, au un cusur şi nu vor fi primite pentru voi.
26 Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:
27 Viţelul, mielul sau iedul, după naştere, să mai rămână şapte zile cu mama sa, şi de la a opta zi înainte vor fi primite să fie aduse Domnului ca jertfe mistuite de foc.
28 Dar vaca, oaia sau capra să nu le înjunghiaţi ca jertfă în aceeaşi zi cu fătul lor.
29 Şi când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită.
30 Să fie mâncată în aceeaşi zi, să nu lăsaţi nimic din ea până a doua zi dimineaţa: Eu sunt Domnul.
31 Să ţineţi poruncile Mele şi să le împliniţi: Eu sunt Domnul.
32 Să nu pângăriţi Numele Meu cel sfânt, ci să fiu sfinţit între copiii lui Israel: Eu sunt Domnul care vă sfinţesc
33 şi care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul.