7
Vai de mine! Căci sunt ca şi cei ce strâng fructe de vară, ca şi cei ce strâng boabele după culesul strugurilor; nu mai este nici un ciorchine de mâncat, nici cea dintâi smochină dorită de sufletul meu!
A pierit omul credincios din ţară şi nu mai este nici un om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: prinţul cere daruri, judecătorul cere mită, cel mare îşi arată dorinţele rele; aşa că împreună pun la cale planuri rele.
Cel mai bun dintre ei este ca spinul, cel mai drept este mai ghimpos decât gardul de spini; ziua vestită de toţi profeţii tăi, pedeapsa ta se apropie; acum va fi tulburarea lor.
Nu te încrede în prieten; nu-ţi pune încrederea în ruda cea mai de aproape; păzeşte uşile gurii tale de cea care stă la sânul tău!
Căci fiul dezonorează pe tată, fiica se ridică împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; duşmanii omului sunt cei din casa lui!
Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune încrederea în Dumnezeul mântuirii mele; Dumnezeul meu mă va asculta.
Nu te bucura de starea mea, duşmană, căci chiar dacă am căzut, mă voi ridica, chiar dacă stau în întuneric, Domnul este Lumina mea!
Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, până ce îmi va apăra cauza şi va face dreptate pentru mine; mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.
10 Atunci duşmana mea va vedea lucrul acesta şi va fi acoperită de ruşine, ea, care-mi zicea: Unde este Domnul Dumnezeul tău? Ochii mei o vor vedea. Ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe stradă.
11 În ziua când îţi vor zidi iarăşi zidurile, în ziua aceea ţi se vor lărgi graniţele;
12 În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria până în Egipt, din Egipt până la Râu, de la mare la mare şi de la munte la munte.
13 Totuşi ţara va fi pustiită din cauza celor ce locuiesc în ea şi a roadei faptelor lor;
14 Paşte-Ţi poporul cu toiagul Tău, paşte turma moştenirii Tale, care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului; lasă-i să se hrănească în Basan şi în Galaad, ca în zilele din vechime.
15 Îţi voi arăta lucruri minunate, zice Domnul, ca în ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.
16 Naţiunile vor vedea lucrul acesta şi se vor ruşina pentru toată puterea lor; vor pune mâna la gură şi îşi vor acoperi urechile.
17 Vor linge praful ca şarpele; vor ieşi târându-se din găurile lor ca şerpii pământului. Se vor teme de Domnul Dumnezeul nostru, şi se vor teme de Tine.
18 Cine este un Dumnezeu ca Tine, care să ierte nelegiuirea şi să treacă cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Sale? El nu-Şi ţine mânia pe veci, căci îi place îndurarea!
19 El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre. Vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
20 Vei împlini adevărul Tău faţă de Iacov şi vei ţine cu milă faţă de Avraam, ce ai jurat părinţilor noştri în zilele din vechime.