1 Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să strige. Şi poporul a plâns în noaptea aceea.
2 Toţi copiii lui Israel au murmurat împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: Ce bine era dacă am fi murit în ţara Egiptului sau dacă am fi murit în acest deşert!
3 De ce ne-a adus Domnul în ţara aceasta, ca să cădem ucişi de sabie şi ca soţiile noastre şi copiii noştri să ajungă de pradă? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?
4 Şi au zis unul către altul: Să ne alegem un conducător şi să ne întoarcem în Egipt.
5 Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ în faţa întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă.
6 Şi Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei ce cercetaseră ţara, şi-au rupt hainele
7 şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o cercetăm este o ţară foarte bună.
8 Dacă Domnul va găsi plăcere în noi, El ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da – o ţară în care curge lapte şi miere.
9 Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, nici nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci ei vor fi prada noastră. Apărarea lor a fost îndepărtată de la ei; Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!
10 Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când toată gloria Domnului s-a arătat peste cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.
11 Şi Domnul a zis lui Moise: Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, după toate semnele pe care le-am făcut între ei?
12 De aceea, îl voi lovi cu ciumă şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face o naţiune mai mare şi mai puternică decât el.
13 Dar Moise a zis Domnului: Egiptenii, din mijlocul cărora ai scos, prin puterea Ta, pe poporul acesta, vor auzi lucrul acesta
14 şi vor spune locuitorilor ţării acesteia. Ei au auzit că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Tu, Domnul, Te arăţi faţă către faţă, în timp ce norul Tău stă peste el; şi că Tu mergi înaintea lor ziua într-un stâlp de nor şi noaptea într-un stâlp de foc.
15 Dacă vei omorî pe poporul acesta ca pe un singur om, atunci naţiunile, care au auzit de faima Ta, vor zice:
16 Pentru că Domnul n-a putut să ducă pe poporul acesta în ţara pe care le-a promis-o prin jurământ, El l-a omorât în deşert!
17 Dar acum, Te rog, lasă ca puterea Domnului meu să se arate mare, după cum ai spus, zicând:
18 Domnul este îndelung răbdător şi bogat în milă, iertând fărădelegea şi păcatul, dar care nu consideră pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la a treia şi a patra generaţie.
19 Iartă, Te rog, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea milei Tale şi după cum ai iertat poporul acesta din Egipt până aici.
20 Şi Domnul a zis: I-am iertat, după cuvântul tău.
21 Dar, cât este de adevărat că Eu sunt viu, aşa gloria Domnului va umple tot pământul.
22 Căci toţi bărbaţii care au văzut gloria Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în deşert, şi M-au ispitit de zece ori acum şi n-au ascultat de glasul Meu,
23 cu nici un chip nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da; şi toţi cei care M-au dispreţuit n-o vor vedea.
24 Dar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul voia Mea, îl voi aduce în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor Stăpâni.
25 Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc valea aceasta, deci mâine, întoarceţi-vă şi plecaţi în deşert, pe drumul spre Marea Roşie.
26 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, zicând:
27 Până când să rabd această adunare rea, care murmură împotriva Mea? Am auzit murmuratul copiilor lui Israel, care murmurau împotriva Mea.
28 Spune-le: Viu sunt!, zice Domnul, că vă voi face întocmai după cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.
29 Trupurile voastre moarte vor cădea în deşertul acesta şi toţi cei care aţi fost număraţi, după numărătoarea întreagă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi murmurat împotriva Mea,
30 negreşit că nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o să o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
31 Dar pe copiii voştri, despre care aţi spus că vor ajunge de pradă, îi voi aduce în ea, ca ei să cunoască ţara, pe care voi aţi dispreţuit-o.
32 Dar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în deşertul acesta.
33 Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în deşert şi vor suferi astfel necredincioşia voastră, până ce trupurile voastre moarte vor cădea în deşert.
34 După cum în patruzeci de zile aţi cercetat ţara, tot aşa patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, vă veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.
35 Eu, Domnul, am zis şi aşa voi face acestei rele adunări, care s-a adunat împotriva Mea; vor fi nimiciţi în deşertul acesta şi în el vor muri.
36 Bărbaţii pe care îi trimisese Moise să cerceteze ţara, şi care s-au întors şi au făcut ca toată adunarea să murmure împotriva lui, din cauză că au adus veşti rele despre ţară;
37 bărbaţii aceia, care vorbiseră de ţara aceea, au murit acolo înaintea Domnului de o plagă.
38 Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viaţă dintre bărbaţii care se duseseră să cerceteze ţara.
39 Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într-un mare doliu.
40 S-au deşteptat dis-de-dimineaţă şi s-au urcat pe vârful muntelui, zicând: Iată-ne! Suntem gata să ne urcăm la locul pe care ni l-a promis Domnul, căci am păcătuit.
41 Şi Moise a zis: De ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi reuşi.
42 Nu vă urcaţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru, ca nu cumva să fiţi bătuţi de duşmanii voştri.
43 Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; pentru că v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.
44 Dar ei n-au luat în seamă şi s-au urcat pe vârful muntelui, dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.
45 Atunci s-au coborât amaleciţii şi canaaniţii, care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.