12
Cine iubeşte disciplina, iubeşte cunoaşterea; dar cel ce urăşte mustrarea este prost.
Omul bun capătă bunăvoinţa Domnului, dar un om care umblă după răutăţi va fi condamnat.
Omul nu se întăreşte prin răutate, dar rădăcina celor drepţi nu se va clătina.
O soţie cinstită este coroana soţului ei, dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui.
Gândurile celor cinstiţi sunt drepte, dar sfaturile celor răi sunt înşelăciune.
Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor drepţi îi salvează.
Cei răi sunt răsturnaţi şi nu mai sunt, dar casa celor drepţi rămâne.
Un om este lăudat după măsura priceperii lui, dar cel cu inima vicleană este dispreţuit.
Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai un servitor, decât să pretinzi că eşti cineva şi să n-ai ce mânca.
10 Cel drept se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.
11 Cel ce-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cel ce umblă după lucruri de nimic este fără minte.
12 Cel rău pofteşte prada oamenilor ticăloşi, dar rădăcina celor drepţi rodeşte.
13 În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel drept scapă din încurcătură.
14 Prin rodul gurii te saturi de bunătăţi, şi fiecare primeşte după lucrul mâinilor lui.
15 Calea nebunului este dreaptă în ochii lui, dar cel ce ascultă sfaturile este înţelept.
16 Nebunul îşi dă îndată pe faţă mânia, dar cel înţelept acoperă ruşinea.
17 Cel ce spune adevărul face o mărturie dreaptă, dar martorul mincinos înşală.
18 Cel ce vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare.
19 Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu este decât pentru o clipă.
20 Înşelătoria este în inima celor care pun la cale răul, dar bucuria este pentru cei care sfătuiesc la pace.
21 Nici o nenorocire nu se întâmplă celui drept, dar cei răi sunt năpădiţi de rele.
22 Buzele mincinoase sunt o urâciune înaintea Domnului, dar cei care lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.
23 Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia.
24 Mâna celor harnici va stăpâni, dar cea leneşă va plăti bir.
25 Neliniştea din inima omului îl doboară, dar un cuvânt bun îl înveseleşte.
26 Cel drept arată drumul aproapelui său, dar calea celor răi îi duce în rătăcire.
27 Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca.
28 Pe cărarea dreptăţii este viaţă, şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte.