27
Nu te lăuda cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi.
Să te laude altul, şi nu gura ta, un străin, şi nu buzele tale.
Piatra este grea, şi nisipul este greu, dar supărarea pe care o aduce nebunul este mai grea decât amândouă.
Furia este fără milă, şi mânia este cumplită; dar cine poate sta împotriva geloziei?
Mai bine o mustrare pe faţă decât o dragoste ascunsă.
Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui duşman sunt înşelătoare.
Sufletul sătul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru cel flămând toate amărăciunile sunt dulci.
Ca pasărea care rătăceşte de la cuibul ei, aşa este omul plecat din locul său.
Untdelemnul şi parfumul înveselesc inima, şi sfatul inimii unui prieten este dulce.
10 Nu părăsi pe prietenul tău, şi pe prietenul tatălui tău, nici nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău, mai bine un vecin aproape decât un frate departe.
11 Fiul meu, fii înţelept, şi înveseleşte-mi inima, ca să am cu ce să răspund celui ce mă batjocoreşte.
12 Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi.
13 Ia-i haina, căci a garantat pentru altul, şi ţine-l garanţie în locul unei străine.
14 Celui ce îşi binecuvântează aproapele cu glas tare dis-de-dimineaţă îi este socotit ca un blestem.
15 O streaşină care picură necurmat într-o zi de ploaie şi o soţie certăreaţă sunt totuna.
16 Cine o opreşte, parcă opreşte vântul, şi parcă ţine untdelemnul în mâna dreaptă.
17 După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul ascute mânia altui om.
18 Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui, şi cel ce-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit.
19 Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.
20 După cum iadul şi nimicirea nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura.
21 Tigaia este pentru rafinarea argintului şi cuptorul este pentru aur, iar omul este preţuit după ce zic alţii despre el.
22 Pe nebun chiar dacă l-ai pisa cu pisălogul în piuă, în mijlocul grăunţelor, nebunia tot nu s-ar depărta de la el.
23 Îngrijeşte bine de oile tale, ia seama la turmele tale.
24 Căci bogăţiile nu ţin veşnic, şi coroana nu rămâne la fiecare generaţie.
25 După ce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă şi ierburile de pe munţi sunt strânse.
26 Mieii sunt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului.
27 Şi laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale şi pentru întreţinerea slujnicelor tale.