1 Ziceam: Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.
2 Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi durerea mea a crescut.
3 Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:
4 Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.
5 Iată, zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
6 Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge comori şi nu ştie cine le va lua.
7 Şi acum, Doamne, ce să mai aştept? Speranţa mea este în Tine.
8 Scapă-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ruşinea celui nebun!
9 Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
10 Abate-Ţi loviturile de la mine! Căci pier de lovitura mâinii Tale.
11 Tu mustri pe om şi îl loveşti pentru fărădelegea lui: Tu faci ca frumuseţea lui să se mistuie, ca molia. Da, orice om este ca o suflare.
12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.
13 Abate-Ţi privirea de la mine, ca să-mi adun puterile, înainte de a mă duce şi să nu mai fiu!