60
Dumnezeule, ne-ai abandonat, ne-ai împrăştiat, Te-ai mâniat; întoarce-Te iarăşi spre noi!
Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; repară-i spărturile, căci se clatină!
Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin mari greutăţi. Ne-ai adăpat cu un vin ameţitor.
Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe pentru adevăr. (Oprire)
Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie salvaţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne!
Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: Mă voi bucura, voi împărţi Sihemul, şi voi măsura Valea Sucot.
Al Meu este Galaadul, al Meu este Mânase; Efraim este coiful capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire:
Moab este ligheanul în care Mă spăl; peste Edom îmi arunc încălţămintea: ţara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!
Cine mă va duce în cetatea fortificată? Cine mă va duce la Edom?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai abandonat, şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu armatele noastre?
11 Dă-ne ajutor ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic.
12 Cu Dumnezeu vom face lucruri mari, căci El va zdrobi pe duşmanii noştri.