72
Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui, şi dreptatea Ta fiului regelui.
El va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe săracii Tăi cu nepărtinire.
Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile, prin dreptate.
El va face dreptate celor necăjiţi din popor, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor.
Ei se vor teme de Tine cât va fi soarele şi cât se va arăta luna, în toate generaţiile.
El se va coborî ca ploaia pe iarba cosită, ca ploile repezi ce udă pământul.
În zilele lui va înflori cel drept şi va fi belşug de pace, până nu va mai fi lună.
El va stăpâni de la o mare la alta şi de la Râu până la marginile pământului.
Locuitorii deşertului îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi duşmanii vor linge ţărâna.
10 Regii Tarsului şi ai insulelor vor plăti tribut, regii Sebei şi Sabei vor aduce daruri.
11 Da, toţi regii se vor închina înaintea lui, toate naţiunile îi vor sluji.
12 Căci el va elibera pe săracul care strigă şi pe nenorocitul care n-are ajutor.
13 El va avea milă de cel sărac şi de cel în nevoie, şi sufletele celor săraci le va salva.
14 El le va răscumpăra sufletele din apăsare şi asuprire; şi sângele lor va fi scump în ochii lui.
15 Şi el va trăi; şi aurul din Seba îi va fi dat lui; şi se va face rugăciune pentru el neîncetat, şi-l vor binecuvânta în fiecare zi.
16 Va fi belşug de grâu pe pământ, până pe vârfurile munţilor; şi roadele lor se vor clătina ca Libanul; şi oamenii din cetate vor înflori ca iarba pământului.
17 Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ţine numele. Şi oamenii vor fi binecuvântaţi în el; toate naţiunile îl vor numi binecuvântat.
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!
19 Şi binecuvântat să fie în veci gloriosul Lui nume! Tot pământul să se umple de gloria Lui! Amin! Amin!
20 Sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.