1 Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, o Doamne al oştirilor!
2 Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
3 Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii. Ah, altarele Tale, Doamne al oştirilor, Regele meu şi Dumnezeul meu!
4 Binecuvântaţi sunt cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. (Oprire)
5 Binecuvântat este omul a cărui tărie este în Tine, în a cărui inimă locuieşte încrederea.
6 Când aceştia străbat Valea Plângerii, o prefac în izvor şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
7 Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
8 Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! (Oprire)
9 Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
10 Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!
11 Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă har şi glorie şi nu lipseşte de nici un bine pe cei ce umblă în dreptate!
12 O Doamne al oştirilor, binecuvântat este omul care se încrede în Tine!