86
Apleacă-Ţi urechea, Doamne, şi ascultă-mă, căci sunt sărac şi lipsit.
Păzeşte-mi sufletul, căci sunt unul din cei iubiţi de Tine! Scapă, Dumnezeule, pe robul Tău, care se încrede în Tine!
Ai milă de mine, Doamne! Căci toată ziua strig către Tine.
Înveseleşte sufletul robului Tău, căci la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.
Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de milă cu toţi cei ce Te cheamă.
Pleacă-Ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele!
Te chem în ziua necazului meu, căci mă asculţi.
Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale.
Toate popoarele, pe care le-ai făcut, vor veni şi se vor închina înaintea Ta, Doamne, şi vor glorifica Numele Tău.
10 Căci Tu eşti mare şi faci minuni, numai Tu eşti Dumnezeu.
11 Învaţă-mă calea Ta, Doamne; eu voi umbla în adevărul Tău. Uneşte-mi inima ca să se teamă de Numele Tău!
12 Te voi lăuda din toată inima mea, Doamne, Dumnezeul meu, şi voi preamări Numele Tău în veci.
13 Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine şi Tu mi-ai scăpat sufletul din adânca locuinţă a morţilor.
14 Dumnezeule, cel mândru s-a ridicat împotriva mea, o ceată de oameni asupritori caută să-mi ia viaţa şi nu se gândesc la Tine.
15 Dar Tu, Doamne, eşti un Dumnezeu plin de milă şi har, îndelung răbdător şi bogat în milă şi adevăr.
16 Întoarce-Te spre mine şi ai milă de mine: dă tăria Ta robului Tău şi scapă pe fiul roabei Tale!
17 Arată-mi un semn pentru totdeauna, ca aceia care mă urăsc să-l vadă şi să rămână de ruşine, căci Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat!