94
Doamne, Dumnezeul răzbunării, Tu, Dumnezeul răzbunării, arată-Te!
Înalţă-Te, Judecătorul pământului, răsplăteşte celor mândri după faptele lor!
Până când vor birui cei răi. Doamne, până când vor birui cei răi?
Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu îngâmfare; toţi cei ce fac răul se laudă.
Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, si asupresc moştenirea Ta.
Înjunghie pe văduvă şi pe străin, ucid pe orfani,
şi zic: Domnul nu vede, nici Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!
Înţelegeţi, oameni fără minte din mijlocul poporului! Şi nebunilor, când veţi fi înţelepţi?
Cel ce a sădit urechea să nu audă? Cel ce a întocmit ochiul să nu vadă?
10 Cel ce disciplinează popoarele să nu mustre, El care învaţă pe oameni cunoştinţa?
11 Domnul cunoaşte gândurile omului, că sunt deşertăciune.
12 Binecuvântat este omul pe care îl mustri Tu, Doamne, şi îl înveţi din Legea Ta,
13 ca să-l linişteşti în zilele de nefericire, până se va săpa groapa celui nelegiuit.
14 Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-Şi părăseşte moştenirea.
15 Căci judecata se va reîntoarce la dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor urma.
16 Cine se va ridica pentru mine împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul?
17 De n-ar fi fost Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi locuit sufletul meu în tăcerea morţii!
18 Când am zis: Mi se clatină piciorul!, bunătatea Ta, Doamne, m-a sprijinit.
19 În mulţimea gândurilor mele înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
20 Poate oare un tron al nelegiuirii, care face răul prin lege, să aibă părtăşie cu Tine?
21 Ei se strâng împotriva vieţii celui drept, şi condamnă sânge nevinovat.
22 Dar Domnul este turnul meu de scăpare, şi Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.
23 Şi El va întoarce asupra lor nelegiuirea lor, şi îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici.