17
Pe când locuia David în casa lui, David a zis profetului Natan: Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru şi chivotul legământului Domnului este într-un cort.
Atunci Natan a zis lui David: Fă tot ce ai pe inimă, căci Dumnezeu este cu tine.
În aceeaşi noapte, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Natan, zicând:
Du-te şi spune lui David, slujitorul Meu: Aşa vorbeşte Domnul: Nu tu îmi vei zidi o casă de locuit.
Căci Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe Israel din Egipt până în ziua de azi, ci am mers din cort în cort şi dintr-un loc în altul.
Pe oriunde M-am dus cu tot Israelul, am spus Eu vreun cuvânt vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le-am poruncit să păstorească poporul Meu, zicând: De ce nu Mi-aţi zidit o casă de cedru?
Şi acum aşa să spui slujitorului Meu David: Aşa vorbeşte Domnul: Te-am luat de la staulul oilor, de dinapoia oilor, ca să fii conducător peste poporul Meu Israel.
Şi am fost cu tine pretutindeni pe unde mergeai; şi am nimicit dinaintea ta pe toţi duşmanii tăi şi ţi-am făcut un nume ca numele celor mari de pe pământ.
Ba mai mult, voi hotărî un loc pentru poporul Meu Israel şi îl voi sădi ca să poată locui într-un loc al lui şi să nu se mai mute; nici nu-l vor mai oprima fiii răutăţii, aşa cum făceau mai înainte,
10 pe vremea când am poruncit să fie judecători peste poporul Meu Israel. Şi îţi voi supune pe toţi duşmanii tăi. Mai mult, îţi spun că Domnul îţi va zidi o casă.
11 Şi când ţi se vor împlini zilele şi când va trebui să te duci la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine, care va fi unul din fiii tăi, şi-i voi întări domnia.
12 El îmi va zidi o casă şi voi întări pe vecie tronul lui.
13 Eu îi voi fi Tată şi el îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta de la el mila Mea, aşa cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta.
14 Şi îl voi aşeza pentru totdeauna în casa Mea şi în împărăţia Mea; şi tronul lui va fi întărit pe vecie.
15 Natan a vorbit lui David, potrivit cu toate aceste cuvinte şi cu toată această viziune.
16 Atunci regele David s-a dus şi s-a prezentat înaintea Domnului şi a zis: Cine sunt eu Doamne, Dumnezeule, şi ce este casa mea de m-ai făcut să ajung până aici?
17 Şi lucrul acesta a fost puţin înaintea Ta, Dumnezeule; dar Tu ai mai vorbit şi despre casa robului Tău pentru vremurile viitoare şi m-ai apreciat la starea unui om de rang mare, o Doamne, Dumnezeule!
18 Ce ar mai putea să-Ţi spună David despre onoarea dată robului Tău? Căci Tu cunoşti pe robul Tău.
19 Doamne, de dragul robului Tău şi după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, pe care i le-ai descoperit.
20 Doamne, nu este nimeni ca Tine, nici nu este alt dumnezeu afară de Tine, potrivit cu tot ce am auzit cu urechile noastre.
21 Care naţiune pe pământ este ca poporul Tău Israel, la care Dumnezeu S-a dus ca să Şi-l răscumpere ca popor al Lui însuşi, ca să-Ţi faci un nume prin lucruri mari şi înspăimântătoare, alungând popoare dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt?
22 Căci pe poporul Tău Israel Tu l-ai făcut poporul Tău pe veci; şi Tu, Doamne, ai devenit Dumnezeul lor.
23 Şi acum, Doamne, cuvântul pe care l-ai rostit despre robul Tău şi despre casa lui să fie întărit pe vecie, şi fă după Cuvântul Tău.
24 Şi lasă să fie întărit, ca Numele Tău să fie preamărit pe vecie, zicându-se: Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel, este un Dumnezeu pentru Israel; şi casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta!
25 Căci Tu, Dumnezeul meu, ai făcut cunoscut robului Tău că Tu îi vei zidi o casă; de aceea, robul Tău a găsit curaj să se roage înaintea Ta.
26 Şi acum, Doamne, Tu eşti Dumnezeu şi ai promis aceste lucruri bune robului Tău.
27 Şi acum binecuvântează casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pe vecie!