23
Când David a ajuns bătrân şi sătul de zile, a pus pe Solomon, fiul său, rege peste Israel.
Şi a adunat pe toţi conducătorii lui Israel, pe preoţi şi pe leviţi.
Leviţii au fost număraţi de la vârsta de treizeci de ani în sus; şi numărul lor, după numărătoarea fiecărui bărbat, era de treizeci şi Opt de mii.
Din aceştia, douăzeci şi patru de mii au fost puşi să vegheze asupra slujbelor din Casa Domnului şi şase mii să fie guvernatori şi judecători,
patru mii au fost uşieri şi patru mii au lăudat pe Domnul cu instrumente muzicale, pe care le-am făcut, a zis David, ca să-L preamărim.
Şi David i-a împărţit în cete, după fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
Din gherşoniţi: Laedan şi Şimei.
Fiii lui Laedan: conducătorul Iehiel, Zetam şi Ioel, trei de toţi.
Fiii lui Şimei: Şelomit, Haziel şi Haran, trei de toţi. Aceştia erau capii caselor părinteşti ale lui Laedan.
10 Şi fiii lui Şimei: Iahat, Zina, Ieuş şi Beria. Aceştia sunt cei patru fii ai lui Şimei.
11 Iahat a fost primul, iar Zina al doilea; Ieuş şi Beria n-au avut mulţi fii, de aceea au alcătuit numai o singură casă părintească.
12 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel, patru de toţi.
13 Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost pus deoparte, ca să fie sfinţit ca preasfânt, el şi fiii lui pe vecie, să ardă tămâie înaintea Domnului, să-I facă slujba şi să dea binecuvântarea pe vecie în Numele Lui.
14 Dar fiii lui Moise, omul lui Dumnezeu, au fost număraţi în seminţia lui Levi.
15 Fiii lui Moise au fost Gherşom şi Eliezer.
16 Dintre fiii lui Gherşom, Sebuel a fost primul.
17 Dintre urmaşii lui Eliezer, Reehabia a fost primul. Şi Eliezer n-a avut alt fiu, dar fiii lui Rehabia au fost foarte mulţi.
18 Dintre fiii lui Iţehar, Şelomit a fost primul.
19 Dintre fiii lui Hebron, Ieria a fost primul, Amaria, al doilea, Iahaziel, al treilea şi Iecameam, al patrulea.
20 Dintre fiii lui Uziel, Mica a fost primul şi Işia, al doilea.
21 Fiii lui Merari au fost: Mahli şi Muşi. Fiii lui Mahli au fost: Eleazar şi Chis.
22 Şi Eleazar a murit şi n-a avut fii, ci numai fiice; şi fraţii lor, fiii lui Chis, le-au luat de soţii.
23 Fiii lui Muşi au fost: Mahli, Eder şi Ieremot, trei de toţi.
24 Aceştia au fost fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută individual după numărul numelor lor. Ei făceau lucrarea de slujire în Casa Domnului de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
25 Căci David a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel a dat odihnă poporului Său şi va locui pe vecie în Ierusalim.
26 Şi leviţilor le-a zis: Ei nu vor mai purta cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.
27 Căci potrivit celor din urmă cuvinte ale lui David, leviţii au fost număraţi de la vârsta de douăzeci de ani în sus;
28 pentru că datoria lor era să-i ajute pe fiii lui Aaron în slujba Casei Domnului, în curţi şi în camere, şi în purificarea tuturor lucrurilor sfinte, pentru împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu,
29 la pâinile pentru punerea înainte şi la făina pentru darurile de mâncare, la plăcintele nedospite, la turtele coapte în tigaie şi la ceea ce este prăjit, şi la toate măsurătorile de volum şi dimensiune.
30 Ei trebuiau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară să mulţumească şi să laude pe Domnul,
31 şi să ofere, neîncetat înaintea Domnului, toate arderile-de-tot ale Domnului, în zilele de Sabat, de luna nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile stabilite.
32 Astfel ei îngrijeau de cortul întâlnirii, de sanctuar şi de fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujba Casei Domnului.