13
În anul al optsprezecelea al domniei lui Ieroboam, peste Iuda a început să domnească Abia.
El a domnit trei ani în Ierusalim. Numele mamei lui era Micaia, fiica lui Uriel din Ghibea. Şi între Abia şi Ieroboam a fost război.
Şi Abia a început lupta cu o armată de războinici viteji, patru sute de mii de bărbaţi aleşi; şi Ieroboam s-a aşezat în rânduri de bătaie împotriva lui cu opt sute de mii de bărbaţi aleşi, războinici viteji.
Abia a stat pe Muntele Ţemaraim, care este între munţii lui Efraim, şi a zis: Ieroboam şi tot Israelul, ascultaţi-mă!
N-ar trebui oare să ştiţi că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat domnia peste Israel lui David pentru totdeauna, lui şi fiilor lui, printr-un legământ al sării?
Dar Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s-a ridicat şi s-a răzvrătit împotriva stăpânului său.
Nişte oameni netrebnici, copii ai lui Belial, s-au adunat la el şi s-au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon, când Roboam era tânăr şi fără experienţă, şi nu putea să li se împotrivească.
Şi acum credeţi că vă veţi putea împotrivi împărăţiei Domnului, care este în mâinile fiilor lui David, pentru că sunteţi o mulţime mare şi aveţi cu voi viţeii de aur pe care Ieroboam vi i-a făcut ca dumnezei.
N-aţi îndepărtat voi pe preoţii Domnului, fiii lui Aaron, şi pe leviţi, şi v-aţi făcut preoţi, ca popoarele altor ţări, aşa că oricine vine la voi cu un viţel şi şapte berbeci, ca să fie sfinţit, poate fi preot al lucrurilor care nu sunt dumnezei?
10 Cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru, şi noi nu L-am părăsit; şi preoţii care slujesc Domnului sunt fiii lui Aaron, şi leviţii îşi îndeplinesc slujbele.
11 Şi ei aduc în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară arderi-de-tot Domnului şi tămâie aromată; ei aşează, de asemenea, pâinile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată, şi sfeşnicul de aur cu lămpile lui, ca să ardă în fiecare seară; căci noi ţinem porunca Domnului Dumnezeului nostru, dar voi L-aţi părăsit.
12 Şi iată, Dumnezeu însuşi este cu noi, în fruntea noastră, şi preoţii Săi cu trompetele răsunătoare, ca să sune împotriva voastră. Copii ai lui Israel, nu faceţi război împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, pentru că nu veţi birui!
13 Dar Ieroboam a organizat o ambuscadă care să vină pe la spatele lor, aşa că Israel era în faţa lui Iuda, iar cei ce stăteau la pândă erau în spatele lor.
14 Şi când Iuda s-a uitat înapoi, iată, lupta era din faţă şi din spate; şi ei au strigat către Domnul şi preoţii au sunat din trompete.
15 Atunci oamenii lui Iuda au scos un strigăt de război; şi pe când strigau oamenii lui Iuda, s-a întâmplat că Dumnezeu a lovit pe Ieroboam şi pe tot Israelul dinaintea lui Abia şi a lui Iuda.
16 Şi copiii lui Israel au fugit dinaintea lui Iuda, şi Dumnezeu i-a dat în mâinile lui.
17 Atunci Abia şi poporul lui i-au lovit cu un mare măcel; şi cinci sute de oameni aleşi ai lui Israel au căzut morţi.
18 Astfel copiii lui Israel au fost supuşi în vremea aceea; şi copiii lui Iuda au biruit, pentru că s-au încrezut în Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
19 Şi Abia a urmărit pe Ieroboam şi a luat de la el cetăţi: Betelul cu satele lui, Ieşana cu satele ei, şi Efronul cu satele lui.
20 Şi Ieroboam nu şi-a mai recâştigat puterea în zilele lui Abia; şi Domnul l-a lovit şi a murit.
21 Dar Abia a devenit puternic; şi-a luat paisprezece soţii şi i s-au născut douăzeci şi doi de fii şi şaisprezece fiice.
22 Celelalte fapte ale lui Abia, căile lui şi cuvintele lui, sunt scrise în cartea profetului Ido.