26
Atunci tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus rege în locul tatălui său Amaţia.
Ozia a zidit Elotul şi l-a adus iarăşi sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit regele cu părinţii săi.
Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns rege şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Numele mamei sale era Iecolia, din Ierusalim.
El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.
A căutat pe Dumnezeu în timpul zilelor lui Zaharia, care înţelegea viziunile lui Dumnezeu. Şi atâta timp cât a căutat pe Domnul Dumnezeu l-a făcut Să prospere.
El a ieşit şi a luptat împotriva filistenilor. A dărâmat zidul Gatului, zidul Iabnei şi zidul Asdodului; şi el a zidit cetăţi în jurul Asdodului şi între filisteni.
Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal, şi împotriva maoniţilor.
Amoniţii au dat daruri lui Ozia şi faima lui s-a răspândit până la teritoriile Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.
Ozia a mai construit turnuri în Ierusalim, deasupra Porţii Unghiului, deasupra Porţii Văii, şi deasupra colţului zidului, şi le-a întărit.
10 A construit turnuri în deşert şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi viticultori în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului.
11 Ozia avea o armată de ostaşi care mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de secretarul Ieiel şi de dregătorul Maaseia şi puse sub poruncile lui Hanania, unul din conducătorii regelui.
12 Tot numărul capilor caselor părinteşti, al bărbaţilor viteji, era de două mii şase sute.
13 Ei comandau peste o armată de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi, viteji în război, ca să ajute pe rege împotriva duşmanului.
14 Şi Ozia le-a pregătit, pentru toată armata, scuturi, suliţe, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii.
15 A făcut la Ierusalim dispozitive inventate de oameni pricepuţi, ca să fie aşezate pe turnuri şi pe colţuri, ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Şi faima lui s-a răspândit până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până când a ajuns foarte puternic.
16 Dar după ce a ajuns puternic, inima lui s-a îngâmfat spre pierzarea lui; căci el a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.
17 Şi preotul Azaria a intrat după el cu optzeci de preoţi ai Domnului, care erau bărbaţi viteji.
18 Ei s-au împotrivit regelui Ozia şi i-au zis: N-ai dreptul, Ozia, să arzi tămâie înaintea Domnului, ci dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au cost consacraţi ca să tămâieze. Ieşi din sanctuar, pentru că faci un păcat şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.
19 Atunci Ozia s-a mâniat. în mână avea o cădelniţă, pentru a tămâia, şi cum s-a mâniat pe preoţi, a ieşit lepră pe fruntea lui, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.
20 Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.
21 Şi regele Ozia a fost lepros până în ziua morţii, şi a locuit într-o casă izolată, ca lepros; căci a fost alungat din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei regelui şi judeca poporul ţării.
22 Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi şi cele de pe urmă, au fost scrise de profetul Isaia, fiul lui Amoţ.
23 Şi Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat lângă părinţii săi pe câmpul mormintelor regilor, căci au zis: Este lepros. în locul lui a domnit fiul său Iotam.