11
Aşadar, zic: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum. Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura despre Ilie, cum vorbea cu Dumnezeu împotriva lui Israel, zicând:
Doamne, pe profeţii Tăi i-au omorât, şi altarele Tale le-au dărâmat; şi am rămas eu singur, şi ei caută să-mi ia viaţa.
Dar care este răspunsul lui Dumnezeu pentru el? Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au îndoit genunchiul înaintea lui Baal;
Tot aşa, şi în vremea de acum este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har;
Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altfel, harul nu mai este har. Dar dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altfel, faptele nu mai sunt fapte.
Deci ce vom zice? Că Israel n-a primit ceea ce căuta; dar cei aleşi au primit, iar ceilalţi au fost împietriţi;
(După cum este scris: Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să nu audă), până în ziua de azi;
Şi David zice: Să li se prefacă masa într-o cursă, şi într-un laţ, şi într-un prilej de cădere, şi într-o dreaptă răsplătire:
10 să li se întunece ochii, ca să nu vadă, şi spatele lor să-l ţii mereu îndoit;
11 Zic deci: S-au împiedicat ei ca să cadă? Nicidecum. Dar prin căderea lor mântuirea a venit la Neamuri, ca să facă pe Israel gelos;
12 Dacă deci căderea lor este o bogăţie pentru lume, şi pagubele lor o bogăţie pentru Neamuri; cu cât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor?
13 Căci vă vorbesc vouă Neamurilor; întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi glorific lucrarea,
14 şi caut ca prin orice mijloc să pot provoca la gelozie pe cei care sunt din neamul meu, şi să mântuiesc pe unii din ei.
15 Căci dacă lepădarea lor a adus reconcilierea lumii, ce va fi reprimirea lor, dacă nu viaţă din morţi?
16 Iar dacă primele roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.
17 Şi dacă unele dintre ramuri au fost tăiate, şi tu, fiind un măslin sălbatic, ai fost altoit între ei, şi cu ei ai devenit părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18 nu te lăuda faţă de ramuri. Dar dacă te lauzi, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine;
19 Dar tu vei zice: Ramurile au fost tăiate, ca să pot fi eu altoit.
20 Adevărat, au fost tăiate din cauza necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te!
21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22 De aceea, uită-te la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu; asprime faţă de cei care au căzut, dar bunătate faţă de tine, dacă vei continua să rămâi în bunătatea Lui; altfel vei fi tăiat şi tu.
23 Şi ei la fel; dacă nu continuă în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi;
24 Căci dacă tu ai fost tăiat dintr-un măslin, care prin natura sa este sălbatic, şi ai fost altoit, împotriva naturii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi aceştia, care sunt ramuri fireşti, altoiţi în propriul lor măslin?
25 Căci nu vreau, fraţilor, să nu cunoaşteţi acest mister, ca să nu vă consideraţi singuri înţelepţi; o parte din Israel a căzut în împietrire, până va intra numărul deplin al Neamurilor.
26 Şi astfel tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: Eliberatorul va veni din Sion şi va îndepărta nelegiuirea de la Iacov;
27 căci acesta va fi legământul Meu cu ei, când le voi şterge păcatele.
28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt duşmani spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din cauza părinţilor lor.
29 Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot schimba.
30 Căci aşa cum altădată n-aţi ascultat de Dumnezeu, dar acum, prin neascultarea lor, aţi primit îndurare,
31 tot aşa şi aceştia n-au ascultat acum, ca prin îndurarea arătată vouă, să primească şi ei îndurare.
32 Căci Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă milă de toţi.
33 O, adâncimile bogăţiilor de înţelepciune şi cunoaştere ale lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese căile Lui!
34 Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui?
35 Sau cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?
36 Căci de la El, şi prin El, şi pentru El, sunt toate lucrurile. A Lui să fie gloria în veci! Amin.