10
După aceea, regele fiilor lui Amon a murit şi în locul lui a domnit fiul său Hanun.
Atunci David a zis: Voi arăta bunăvoinţă faţă de Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui bunăvoinţă faţă de mine. Şi David a trimis pe slujitorii săi să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Dar când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,
conducătorii fiilor lui Amon au zis stăpânului lor Hanun: Crezi că David ţi-a trimis oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? N-a trimis oare David pe slujitorii lui la tine ca să cerceteze cetatea, s-o cunoască şi s-o nimicească?
Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate şi le-a tăiat hainele pe jumătate până la coapse, şi le-a dat drumul.
Când l-au înştiinţat despre aceasta, David a trimis să-i întâmpine, pentru că oamenilor acestora le era foarte ruşine. Şi regele a zis: Rămâneţi la Ierihon până vă vor creşte bărbile, apoi întoarceţi-vă.
Când fiii lui Amon au văzut că s-au făcut urâţi lui David, fiii lui Amon au trimis şi au tocmit douăzeci de mii de pedeştri de la sirienii din Bet-Rehob şi de la sirienii din Toba, o mie de bărbaţi de la regele din Maaca şi douăsprezece mii de bărbaţi de la oamenii din Tob.
Când David a auzit această veste, a trimis împotriva lor pe Ioab şi pe toată armata oamenilor viteji.
Fiii lui Amon au ieşit şi s-au aşezat în rânduri de bătaie la intrarea porţii; sirienii din Toba şi din Rehob şi oamenii din Tob şi din Maaca erau deoparte în câmpie.
Când Ioab a văzut că avea să lupte şi din faţă şi din spate, a ales câţiva dintre oamenii aleşi ai lui Israel şi i-a pus să lupte împotriva sirienilor.
10 Pe cei ce au mai rămas din popor i-a pus sub comanda fratelui său Abişai, ca să-i pună să lupte împotriva fiilor lui Amon.
11 Şi el a zis: Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi merge eu în ajutorul tău.
12 Fii tare, şi să ne arătăm plini de curaj pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul să facă ceea ce este bine înaintea Lui!
13 Ioab cu poporul lui a înaintat împotriva sirienilor şi ei au luat-o la fugă dinaintea lui.
14 Şi când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai şi au intrat în cetate. Ioab s-a întors de la fiii lui Amon şi a venit la Ierusalim.
15 Sirienii, văzându-se bătuţi de Israel, s-au strâns la un loc.
16 Şi Hadarezer a trimis şi a adus pe sirienii care erau dincolo de fluviu, şi ei au venit la Helam; Şobac, mai-marele armatei lui Hadarezer, era în fruntea lor.
17 Când i s-a spus lui David, el a adunat tot Israelul, a trecut peste Iordan şi a ajuns la Helam. Sirienii s-au pregătit să iasă împotriva lui David şi au început lupta cu el.
18 Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel şi David a omorât şapte sute de vizitii de-ai sirienilor şi patruzeci de mii de călăreţi, şi l-a lovit pe Şobac, conducătorul armatei lor, care a murit acolo.
19 Când au văzut toţi regii, slujitorii lui Hadarezer, că sunt bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel şi i-au slujit. Astfel sirienii s-au temut să mai ajute pe fiii lui Amon.