1 Timotei
1
Pavel, apostol al lui Isus Cristos, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru şi a Domnului Isus Cristos, speranţa noastră,
către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Isus Cristos, Domnul nostru!
După cum te-am sfătuit la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură,
nici să ia aminte la basme şi la genealogii nesfârşite, care mai degrabă dau naştere la certuri şi nu la o zidire evlavioasă care este prin credinţă;
Dar ţinta poruncii este dragostea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută,
de la care unii, abătându-se, s-au rătăcit şi s-au dedat la vorbiri deşarte,
dorind să fie învăţători ai Legii, deşi nu înţeleg nici ce vorbesc, nici ce afirmă;
Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine,
ştiind aceasta: că Legea nu este dată pentru cel drept, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie şi necuraţi, pentru ucigaşi de tată şi ucigaşi de mamă, pentru ucigaşi de oameni,
10 pentru desfrânaţi, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase,
11 potrivit cu Evanghelia gloriei binecuvântatului Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie.
12 Şi mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, punându-mă în slujba Lui,
13 cu toate că mai înainte eram unul care rostea blasfemii şi un persecutor şi un batjocoritor. Dar am primit îndurare, pentru că am făcut-o din neştiinţă, în necredinţă;
14 Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care sunt în Cristos Isus;
15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: Cristos Isus a venit în ca sa mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu;
16 Dar, de aceea, am căpătat îndurare, pentru ca Isus Cristos să-Şi arate mai întâi în mine toată îndelunga Lui răbdare, ca un exemplu pentru cei care vor crede în El, ca să primească viaţa veşnică;
17 Iar a Regelui veşniciilor, a Celui nemuritor, a Celui nevăzut şi a singurului Dumnezeu înţelept, să fie cinstea şi gloria în vecii vecilor! Amin;
18 Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, potrivit profeţiilor făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună,
19 păstrând credinţa şi o conştiinţă bună, pe care unii au pierdut-o, iar în ce priveşte credinţa au căzut.
20 Din numărul lor sunt Imeneu Şi Alexandru, pe care i-am dat lui Satan, ca sa înveţe sa nu mai spună blasfemii;