5
Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi;
pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve.
Dar dacă o văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe mai întâi să fie evlavioşi faţă de cei din casa lor şi să răsplătească pe părinţi, căci aceasta este plăcut înaintea lui Dumnezeu;
Dar cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, se încrede în Dumnezeu şi continuă zi şi noapte în cereri şi rugăciuni.
Dar cea care trăieşte în plăceri, măcar că trăieşte, este moartă;
Şi porunceşte aceste lucruri, ca ei să fie fără vină.
Dar dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios;
O văduvă, ca să fie trecută pe lista văduvelor, trebuie să nu aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur soţ;
10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de oaspeţi, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă a ajutat pe cei nenorociţi, dacă a dat ajutor la orice faptă bună;
11 Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti; pentru că, atunci când pofta le desparte de Cristos, vor să se recăsătorească,
12 se fac vinovate pentru că şi-au încălcat credinţa dintâi.
13 Şi totodată, se învaţă să fie leneşe, umblând fără nici o treabă din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi curioase, vorbind ce nu trebuie;
14 De aceea, vreau ca văduvele tinere să se căsătorească şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului nici un prilej de a vorbi dispreţuitor.
15 Căci unele s-au şi întors să urmeze pe Satan.
16 Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu lase biserica să fie împovărată cu ele, ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.
17 Bătrânii care conduc bine să fie socotiţi vrednici de îndoită cinste, mai ales cei care lucrează cu cuvântul şi cu învăţătura.
18 Căci Scriptura zice: Să nu legi gura boului când treieră bucate, şi Vrednic este lucrătorul de plata lui;
19 Împotriva unui bătrân să nu primeşti învinuire decât de la doi sau trei martori.
20 Pe cei ce păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă teamă.
21 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi a lui Isus Cristos şi a îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri fără prejudecată, şi să nu faci nimic cu părtinire.
22 Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă, nici să nu te faci părtaş la păcatele altora; păzeşte-te curat pe tine însuţi.
23 Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin, din pricina stomacului tău şi a deselor tale îmbolnăviri;
24 Păcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergând înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă;
25 Tot aşa şi faptele bune sunt arătate dinainte; şi cele care sunt altfel nu pot rămâne ascunse.