3
Aminteşte-le să fie supuşi stăpânirilor şi autorităţilor, să asculte, să fie gata pentru orice lucru bun,
să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie certăreţi, ci să fie cumpătaţi, arătând blândeţe faţă de toţi oamenii;
Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi plăceri, trăind în răutate şi în invidie, demni de a fi urâţi şi urându-ne unul pe altul.
Dar când bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, s-au arătat faţă de oameni,
El ne-a mântuit, nu pe baza faptelor făcute de noi în dreptate, ci potrivit cu îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi reînnoirea Duhului Sfânt,
pe care l-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru;
ca, fiind justificaţi prin harul Lui, să devenim moştenitori potrivit cu speranţa vieţii veşnice;
Acesta este un cuvânt vrednic de crezut; şi vreau să vorbeşti neîncetat despre aceste lucruri, pentru ca aceia care au crezut în Dumnezeu să caute să facă fapte bune. Aceste lucruri sunt bune şi de folos pentru oameni!
Dar fereşte-te de întrebări nebune, şi de genealogii, şi de certuri, şi de contraziceri privind Legea, căci sunt nefolositoare şi zadarnice;
10 Respinge-l pe omul care aduce dezbinări, după întâia şi a doua mustrare,
11 ştiind că unul ca acesta este un stricat şi păcătuieşte, fiind condamnat de sine însuşi,
12 Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, dă-ţi silinţa să vii la mine în Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez.
13 Ajută degrabă pe Zena, avocatul, şi pe Apolo în călătoria lor, ca să nu ducă lipsă de nimic;
14 Şi ai noştri să înveţe să facă fapte bune pentru cele necesare, ca să nu fie neroditori;
15 Toţi cei ce sunt cu mine te salută. Salută-i pe cei care ne iubesc în credinţă. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.