11
Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!
Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea de nepătruns a fost dată jos!
Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit gloria; puii de lei mugesc, căci mândria Iordanului este nimicită.
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul meu: Paşte oile de tăiat!
Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde, zice: Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc! Şi păstorilor lor nu le este milă de ele.
Căci nu mai am milă de locuitorii ţării, zice Domnul, ci voi da pe fiecare în mâinile aproapelui său şi în mâna regelui său. Ei vor ataca ţara şi Eu nu îi voi scăpa din mâna lor.
Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, şi mai ales pe cele sărmane din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit îndurare, iar pe celălalt l-am numit Legământ. Şi am păscut oile.
Am nimicit pe cei trei păstori într-o lună. Sufletul Meu nu-i mai răbda şi se scârbise şi sufletul lor de Mine;
Şi am zis: Nu vă mai pot paşte! Ce moare să moară şi ce piere să piară, şi cele ce mai rămân, să se mănânce unele pe altele!
10 Mi-am luat toiagul Îndurare, şi l-am rupt, ca să rup legământul Meu, pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
11 Şi când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi, care au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuvântul Domnului.
12 Şi Eu le-am zis: Dacă găsiţi de bine, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi! Şi Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi.
13 Dar Domnul Mi-a zis: Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care M-au preţuit! Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar;
14 Apoi mi-am rupt toiagul al doilea, legământ, ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.
15 Domnul mi-a zis: Ia şi uneltele unui păstor nebun!
16 Căci iată, voi ridica în ţară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase, şi nu le va mai lăsa decât copitele!
17 Vai de păstorul de nimic, care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot şi să-i orbească ochiul drept de tot!