2
Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
Femeia aceasta a rămas însărcinată, şi a născut un fiu. A văzut că este frumos, şi l-a ascuns trei luni.
Ne mai putînd să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el, şi l-a aşezat între trestii, pe malul rîului.
Sora copilului pîndea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întîmple.
Fata lui Faraon s’a pogorît la rîu, să se scalde; şi fetele cari o însoţeau se plimbau pe marginea rîului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor, şi a trimes pe roaba ei să-l ia.
L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plîngea. I-a fost milă de el, şi a zis: „Este un copil de al Evreilor!“
Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?“
„Du-te“, i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s’a dus şi a chemat pe mama copilului.
Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.“ Femeia a luat copilul, şi l-a alăptat.
10 Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci“, a zis ea, „l-am scos din ape.“
11 În vremea aceea, Moise, crescînd mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui.
12 S’a uitat în toate părţile, şi, văzînd că nu este nimeni, a omorît pe Egiptean şi l-a ascuns în nisip.
13 A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n’avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?“
14 Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe Egipteanul acela?“ Moise s’a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.
15 Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian. A şezut lîngă o fîntînă.
16 Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă, şi au umplut jghiaburile ca să adape turma tatălui lor.
17 Dar au venit păstorii, şi le-au luat la goană. Atunci Moise s’a sculat, le-a ajutat, şi le-a adăpat turma.
18 Cînd s’au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curînd azi?“
19 Ele au răspuns: „Un Egiptean ne-a scăpat din mîna păstorilor, şi chiar ne-a scos apă, şi a adăpat turma.“
20 Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentruce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănînce pîne!“
21 Moise s’a hotărît să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora.
22 Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherşom; „căci“, a zis el, „locuiesc ca străin într-o ţară străină.“
23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte desnădăjduite. Strigătele acestea, pe cari li le smulgea robia, s’au suit pînă la Dumnezeu.
24 Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi-a adus aminte de legămîntul Său făcut cu Avraam, Isaac, şi Iacov.
25 Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel, şi a luat cunoştinţă de ei.