Genesa
1
La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.
Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Şi a fost lumină.
Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi.
Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.“
Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sînt dedesubtul întinderii de apele care sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
Dumnezeu a zis: „Să se strîngă la un loc apele care sînt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!“ Şi aşa a fost.
10 Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.“ Şi aşa a fost.
12 Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13 Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
15 şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.“ Şi aşa a fost.
16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.
17 Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul,
18 să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
19 Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
20 Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare, şi să zboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.“
21 Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
22 Dumnezeu le-a binecuvîntat, şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt“.
23 Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
24 Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.“ Şi aşa a fost.
25 Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele care se mişcă pe pămînt.“
27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
28 Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.“
29 Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v’am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.“
30 Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pămînt, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.“ Şi aşa a fost.
31 Dumnezeu S’a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.