35
Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo, şi ridică acolo un altar Dumnezeului, care ţi S’a arătat cînd fugeai de fratele tău Esau.“
Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini cari sînt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă, şi schimbaţi-vă hainele,
ca să ne sculăm, şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m’a ascultat în ziua necazului meu, şi care a fost cu mine în călătoria, pe care am făcut-o.“
Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, cari erau în mînile lor, şi cerceii pe cari-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pămînt supt stejarul de lîngă Sihem.
Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s’a răspîndit peste cetăţile, cari-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n’au urmărit pe fiii lui Iacov.
Iacov şi toţi ceice erau cu el, au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.
A zidit acolo un altar, şi a numit locul acela: „El-Betel“, căci acolo i se descoperise Dumnezeu, cînd fugea de fratele său.
Debora, doica Rebecii, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, subt stejarul căruia i s’a pus numele: „Stejarul jalei.“
Dumnezeu S’a arătat iarăş lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvîntat.
10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.“ Şi i-a pus numele Israel.
11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine, şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
12 Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.“
13 Dumnezeu S’a înălţat dela el, în locul unde îi vorbise.
14 Şi Iacov a ridicat un stîlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stîlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură, şi a turnat untdelemn.
15 Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.
16 Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică pînă la Efrata, cînd Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;
17 şi în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!“
18 Şi pe cînd îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni: dar tatăl său l-a numit Beniamin.
19 Rahela a murit, şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
20 Iacov a ridicat un stîlp pe mormîntul ei: acesta este stîlpul depe mormîntul Rahelei, care este şi azi.
21 Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
22 Pe cînd locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s’a dus şi s’a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat.
Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.
23 Fiii Leii: Ruben, întîiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, şi Zabulon. –
24 Fiii Rahelii: Iosif şi Beniamin.
25 Fiii Bilhei, roaba Rahelii: Dan şi Neftali. –
26 Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sînt fiii lui Iacov, cari i s’au născut în Padan-Aram.
27 Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
28 Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sutăoptzeci de ani.
29 Isaac şi-a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său, bătrîn şi sătul de zile. Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat.